Garda moare, dar …

Pentru curioși sau pentru nostalgici, ziua de 18 iunie poate avea o anumită semnificație, deoarece este ziua în care, în anul 1815, a avut loc o bătălie importantă, la Waterloo, un sătuc situat la 22 de km de Bruxelles, între o armată a unei coaliții formată în principal din Anglia și Prusia, aflată sub comanda ducelui de Wellington și o armată comandată de generalul Napoleon Bonaparte. Forțele armate angajate erau aproape egale – 72.000 de francezi și 70.000 de aliați. Confruntarea a început în jurul orei 11, deoarece ploaia, căzută toată noaptea, a îngreunat manevrele cavaleriei și folosirea artileriei. Cei mai mulți istorici și analiști militari consideră că soarta bătăliei a fost decisă de generalul von Blucher, comandantul trupelor prusace și mareșalul Grouchy, pe care Napoleon îl trimisese cu 32.000 de soldați ca să-l oprească pe von Blucher să facă joncțiunea cu armata comandată de ducele de Wellington. Prin manevre iscusite, von Blucher, a reușit să scape de urmărirea lui Grouchy și spre seara zilei de 18 iunie să „cadă” pe flancul drept al armatei franceze desfășurând un impetuos atac, dând curaj englezilor să atace și ei. Cu toate eforturile disperate ale cavaleriei franceze de sub comanda mareșalului M. Ney, de a restabili situația, soarta bătăliei părea decisă în favoare ducelui de Wellington. Ultimul act al confruntării se prelungi până târziu, în noapte. Numai vechea gardă, avându-l în mijloc pe Napoleon Bonaparte, continua să reziste, retrăgându-se. Apropiindu-se de ea, fluturându-și cu gesturi largi pălăria, colonelul englez Halkett le striga soldaților gărzii … „Vitejilor francezi, predați-vă !” … Dar primește răspuns de la generalul Cambronne … „Garda moare, dar nu se predă !”.

Prof. Rus Augustin