Istorie și … legendă

   ISTORIA – „cea mai mare artistă a tuturor timpurilor”, ne prezintă epoci, perioade, popoare, evenimente, personalități, modalități de gândire și de acțiune a oamenilor în „osebite  timpuri”. Ea are o soră, care acolo, unde ea nu poate da răspunsuri mulțumitoare, intervine și o ajută, această soră este   …   LEGENDA.

   Un eveniment în care aceste două surori se completează fericit una pe altă, s-a petrecut la    …   7 decembrie 1815, când în fața unui zid din Grădina Luxembourg din Paris, a fost executat prin împușcare unul dintre cei mai importanți colaboratori militari ai lui Napoleon Bonaparte – mareșalul Michele Ney. Este știut faptul că Napoleon Bonaparte, această complexă personalitate a istoriei moderne, de la nașterea căruia s-au împlinit la 15 august 2019, 250 de ani, a știut să-și recruteze soldați, ofițeri, generali, mareșali, etc., care să creadă, în tumultoasă perioadă creată de revoluție, că acolo unde este el, acolo-i și patria, și, deci să-l urmeze cu fidelitate. Promovarea la rangul de general și ulterior mareșal, a ofițerilor s-a făcut pe baza a două principii „în ranița oricărui soldat se află un baston de mareșal !”, nu originea nobiliară contează, sau vârsta (pe câmpul de luptă se îmbătrânește repede !) ci meritele dovedite prin acțiuni.

   O asemenea personalitate care a corespuns acestor principii a fost Michel  Ney, născut în 1769 la Sarrelouis într-o familie de dogari. Intrat în 1789 într-un regiment de husari, se afirmă repede și în 1792 ajunge locotenent, se distinge în campaniile militare din 1794 și 1795, iar în 1796 devine general și în 1804 mareșal. În 1813 îl îndeamnă pe Napoleon Bonaparte să abdice în favoare fiului său, dar acesta nu îi ascultă sfatul. Înfrânt în 1814 și apoi exilat în insula Elba, Napoleon revine în Franța în 1815, iar mareșalul Ney, care trecuse de partea Bourbonilor, ce i-au acordat titlul de pair și comandant al cavaleriei, este trimis să-l oprească pe Napoleon în marșul lui spre Paris, dar la 18 martie, câștigat de entuziasmul soldaților, trece de partea „corsicanului”, fiindu-i  ulterior, mereu aproape. În bătălia de la Waterloo, din 18 iunie 1815, unde se înfruntă armata napoleoniană cu o coaliție aflată sub comanda ducelui de Welington, mareșalul Ney, în fruntea cavaleriei franceze șarjează puternic  pozițiile englezilor, care deși cădeau cu sutele, nu se retrăgeau. Cu ultimele rămășițe ale batalioanelor mai inițiază un atac asupra adversarilor, îndemnându-și camarazii să-l urmeze ca să vadă cum moare un mareșal al Franței. Deși sunt uciși sub el cinci cai, gloanțele îl ocolesc. Pierzând bătălia,se retrage la Lot, unde este descoperit, și dus în fața unui consiliu de război, apoi în fața Curții pairilor, unde deși apărat de avocații Berryer și Dupin, este acuzat la „comandă regală” de înaltă trădare și condamnat  la „pedeapsa capitală”, ce urma să se pună în aplicare pe 7 decembrie 1815.

   Până aici, vorbește istoria, lăsând pe mai departe   …   legenda, care ne spune că mareșalului i s-au satisfăcut ultimele două dorințe, să nu fie legat la ochi, și să comande el plutonul de execuție, căruia i s-a adresat cu cuvintele „Când vă voi da comanda să trageți, trageți aici, direct în inimă. Așteptați însă ordinul meu, pentru că va fi ultimul pe care vi-l dau   …   am luptat sute de bătălii pentru Franța și nici una împotriva ei !   …   Soldați,… foc!”. Un răpăit scurt de muschete, și mareșalul s-a prăbușit într-o baltă de sânge.

   Mare admiratoare a mareșalului, contesa Ida  de  Saint  Helene, a intervenit pe lângă ducele de Welington să-l salveze. Acesta nu s-a amestecat în mod direct, dar a sugerat contesei să aranjeze (pe mulți bani) ca grenadierii să tragă deasupra capului, iar mareșalul să poarte sub haină în dreptul inimii, o pungă cu sânge pe care să o spargă atunci când se trage asupra lui. Apoi, câțiva cunoscuți au dus corpul la spitalul Maternite, unde administratoarea, prietenă a contesei, a înlocuit corpul mareșalului cu unul asemănător aflat în morgă. Noaptea, Ney părăsi spitalul și însoțit de un agent englez a ajuns la Bordeaux unde s-a îmbarcat pe un vas cu destinația Charleston din Carolina de Sud.  A trăit în America până în 1846, funcționând ca învățător în mai multe localități din statele Carolina de Nord, Carolina de Sud și Virginia.

   „Cinstite și iubite cetitoriule”, dacă ești curios, poți afla mai multe despre ce ne spun aceste două „surori”  ISTORIA  și  LEGENDA.