„SEDIMENTAL” – noua expoziție personală a Georgianei Cotuțiu se deschide la Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud
Joi, 21 mai 2026, de la ora 18:00, publicul este invitat la vernisajul expoziției personale „SEDIMENTAL”, un nou proiect semnat de Georgiana Cotuțiu, găzduit de Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud, în Bistrița.
„Sedimental” reunește pictură, desen și lucrări în tehnică mixtă, într-un proiect construit în jurul memoriei, al fragilității și al urmelor pe care timpul și experiențele le lasă în materie — dar și în noi.
Prin straturi de culoare, texturi dense și intervenții materiale, expoziția propune un parcurs vizual despre acumulare, transformare și despre ceea ce rămâne după fiecare gest.
Proiectul include lucrări de mari și medii dimensiuni, alături de o serie de desene în cărbune realizate special pentru această expoziție, construind un univers vizual profund personal, deschis în același timp interpretării publicului.
„Sedimental vorbește despre ceea ce rămâne după timp, după gest și după încercările repetate de a construi, de a șterge și de a merge mai departe. Fiecare lucrare păstrează memoria propriului proces.”
— Georgiana Cotuțiu
Pe lângă activitatea artistică, Georgiana Cotuțiu coordonează și Atelier Shevalet, un spațiu dedicat educației vizuale pentru copii, adolescenți și adulți.
Intrarea e liberă.
Citiţi şi:
- Întru mulţi, buni şi sănătoşi ani părintelui Ștefăniță Potra, preot paroh Ilva Mică I!
- Mihai Sasu- Liceul Tehnologic "Florian Porcius" Rodna- Medalia de bronz la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică
- Alessia Hăngănuț și Tudor Popandron, de la Prundu Bârgăului, premiați la Concursul Național de chimie "Magda Petrovanu"
- Inovare în evaluare și autoevaluare la Liceul Tehnologic Agricol Beclean, proiect finanțare prin PNRR
- (Foto) Fericire de Paşti! O prinţesă a venit, azi, în familia Georgianei Lobonţ. Artista, pentru a doua oară mămică!
























Adaugă comentariu nou