Se înmulţesc cazurile de Covid ! Începerea anului școlar, dar şi nunțile, botezurile, aniversările, în atenţia Prefecturii într-o şedinţă ordinară
Vin, 09/10/2021 - 14:43
Începerea anului școlar pe fondul unui număr foarte mare de îmbolnăviri din ultima perioadă a impus desfășurarea unei ședințe ordinare a Colegiului Prefectural astăzi, 10 septembrie.
Subiectele principale ale ședinței s-au axat pe deschiderea anului școlar 2021-2022, prin prezentarea modului de desfășurare al activităților din școli și măsurile care se aplică începând de astăzi, potrivit Hotărârii nr.866 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Prefectul Stelian Dolha:
"Din păcate, am intrat din nou într-o spirală a îmbolnăvirilor odată cu luna septembrie. Nu se poate să ne ascundem după deget, deoarece suntem într-o situație mai mult decât îngrijorătoare, cu o escaladare a ratei îmbolnăvirilor. Se înregistrează din nou decese pe fondul îmbolnăvirilor Covid, am ajuns la o medie de 2 sau chiar 3 oameni pe zi care pierd lupta cu aceasta boală infernală și avem toate cele 9 locuri din secția ATI Covid ocupate. Sincer, cred că vom ajunge în același punct ca în septembrie anul trecut, acum că de la inceputul acestui an avem la dispoziție vaccinul salvator, e accesibil oricui și doar cine s-a încăpățânat să nu-l facă, a ajuns să nu fie vaccinat în prezent. 80% dintre aceste cazuri noi sunt persoane nevaccinate iar în privința cazurilor grave e vorba de peste 90% nevaccinați. M-am uitat pe statisticile de anul trecut din septembrie și le-am comparat cu ce avem acum. La nivel național avem 2226 cazuri azi, și aveam 1121 de cazuri anul trecut în 9 septembrie, adică o dublare, iar la nivel județean sunt de 5 ori mai multe.
Începe școala săptămâna viitoare, de data aceasta nu ne mai putem permite să ținem cu lunile copiii acasă, pentru că deja e mult prea mult pentru aceste generatii, au pierdut și așa destul, va trebui să găsim soluții care să nu le pună sănătatea în pericol. Pe de altă parte, vinovați pentru situația în care se află elevii, suntem noi, prin nerespectarea măsurilor în perioada de relaxare a restricțiilor, și participarea la diferite evenimente.
Din păcate, va trebui să revenim foarte repede la măsuri restrictive. Nunțile, botezurile, aniversările, tot ce înseamnă petreceri cu sute de oameni vor trebui supravegheate foarte strict, pentru că sunt sursele principale de contagiune. E nevoie de verificare strictă din partea DSP, Jandarmeriei, altfel ne vom trezi din nou cu suspendarea evenimentelor de acest gen: oamenii trebuie să ia în calcul asta, cei care și-au programat asemenea evenimente trebuie să se gândească foarte serios”.
Citiţi şi:
- Prefectul Stelian Dolha: Vom invita reprezentanţii HORECA la o întâlnire de lucru pe tema Certificatului verde!
- 5 modele de genți recomandate pentru ținute casual și de ocazie
- Se interzic nunțile, botezurile și orice evenimente private! Restricții progresive pentru restaurante, cafenele!
- Rata incidenței în municipiul Bistriţa se apropie de 3/1000 locuitori! Locurile alocate în spitale s-au ocupat!
- (Instituţia Prefectului) Încă trei femei au decedat de Covid-19 în judeţ. Ne apropiem de 100 de morţi

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În periodicul „Săptămâna”, „gazetă economică-culturală a orașelor Bistrița și Năsăud” (an. I, nr....
Comentarii
prof. Vasile G -
Joi, 09:22
Indemnul unui ascet la prudență: „ Ai grijă! Cine te laudă ori nu te cunoaște ori vrea să-ți facă...
Rus Augustin -
Mie, 17:41
Felicitări prof. și omului de cultură SAS ȘTEFAN alături de care am stat la masă timp de șase luni...
Iuliu -
Mie, 16:44
Motto:
„LINGĂUL și LICHEAUA sunt două din rolurile unui aceluiași personaj , numeros, hotărât de...
Rus Augustin -
Mar, 21:14
„Dacă n-ar fi Eminescu ... ”
un cetatean -
Mar, 15:36
Este momentul potrivit sa scapati de pesedistii din PNL!
Aniversări
La popas aniversar, adresăm părintelui paroh Leon Drăgan de la Dumbrăveni, alese urări de bine și gânduri frumoase, însoţite de sănătate, împliniri...
La mulți ani doamnei ANA MARIA BĂNDEAN, consilier în cadrul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud!
În zi de naştere, adresăm doamnei ANA MARIA BĂNDEAN, consilier în cadrul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, calde urări de bine însoțite de...
La popas aniversar, gândurile noastre se îndreaptă către domnul Bogdan Adrian Danci, primarul comunei Uriu.























Adaugă comentariu nou