La Năsăud a fost lansat volumul de debut al poetei Floarea Morar
La Năsăud, cu sprijinul Casei de Cultură a orașului, a avut loc lansarea volumului de debut al poetei Floarea Morar "Viața... între râs și plâns". De organizarea evenimentului, s-a ocupat directorul instituției de cultură, domnul Ionuț Nistor, care s-a implicat cu multă dăruire și profesionalism. Alături de editura noastră, au fost alături de poetă reprezentați ai ASTRA, scriitori importanți din zonă și foarte mulți prieteni ai autoarei. Volumul a fost prezentat de scriitorii Ioana Lăpușneanu, Pompei Pop, Mititean Ioan, Boțan Ioan, pofesorul Ioan Seni și Laura C. Munteanu. Folkistul Sorin Găzdac a încheiat evenimentul, încântând publicul cu vocea și chitara sa, prin cântece folk, pe versuri de Adrian Păunescu, Topârceanu și Radu Ivan, având invitată și o tânără și talentată folkistă, Luana Burduhos. O lansare de carte foarte reușită, în care poezia doamnei Floarea Morar, a atins sufletele tuturor celor prezenți. Pentru editura noastră, a fost o reală bucurie atât lansarea volumului de versuri, cât și publicarea volumului de debut al doamnei Floarea Morar! Felicitări și multă inspirație în continuare, talentatei poete!
Editura George Coșbuc Bistrița
Adaugă comentariu nou