Deputatul Bogdan Ivan: Domnule Președinte, mai aveți o țară?
Vin, 10/29/2021 - 14:57
Declaraţie politică
Domnule Președinte, mai aveți o țară?
Domnule Klaus Iohannis, în timp ce dvs, președintele României, ați plecat într-un voiaj de lux să vizitați piramidele, în țară lumea își plânge morții. Sute pe zi!
Medicamentele antivirale, cele care ar trebui să stăvilească cumva exodul spre ATI lipsesc cu desăvârșire!
Să vizitezi piramidele din Egipt reprezintă o valoare mai mare decât viața unui român?
Domnule președinte, dincolo de interesul dumneavoastră pentru cultura antică, există vreun interes major pentru poporul român?
Sunteți ancorat în realitate sau blestemul lui Tuthankhamon v-a afectat întratât încât vi se rupe?
Ce resort intern v-a determinat să plecați în Egipt când pandemia face zilnic 500 de victime în rândul populației? Aveți inimă de român?
Dumneavoastră, atoateștiutorul nației ați fost informat că Terapia Cluj poate produce medicamentul Favipiravir?
În cazul în care nu v-a fost adus la cunoștință, ar fi trebuit să vă schimbați consilierii sau sfătuitorii și să oferiți dovada că viața unui cetățean român valorează mai mult decât o ținută albă în fața piramidei lui Keops!
Domnule președinte, puterea dumneavoastră de decizie se limitează la a pune un șef de partid sau un prim-ministru?
De ce nu vă impuneți puterea și la Agenția Medicamentului cea care de șase luni amână producerea Favipiravir în țară, un antiviral care ar reduce simțitor numarul pacienților din ATI?
În timp ce românii se sufocă din lipsă de oxigen și antivirale, dumneavoastră îl imitați pe Ceaușescu. Și ăla a plecat în vizită în Iran, deși Revoluția începuse la Timișoara și existau victime!
Scuzați comparația, dar în timp ce conducătorii Europei se dau de ceasul morții să asigure propriilor popoare condiții pentru a le fi salvate viețile, dumneavoastră ați plecat ca într-un voiaj de nuntă!
Terapia Cluj așteaptă o aprobare de șase luni. Nu ați spus dumneavoastră cu gurița dumneavoastră că birocrația distruge România? O tot distruge și provoacă victime!
Domnule președinte, veniți acasă! Repede. Cât încă mai aveți o țară. Altfel s-ar putea ca furia românilor să vă îndemne să plecați la părinți în Germania, indiferent câte case aveți în România.
Un dram de empatie pentru românii suferinzi, trebuie să aveți! O fi având civilizația egipteană morții ei, dar de blestemat vă vor blestema morții noștri. Laolaltă cu noi cei rămași în viață.
Fără stimă, doar cu durere în suflet,
Bogdan Ivan Gruia - un român
Citiţi şi:
- Ioan Oltean despre Iohannis: Iată un om care are profilul de preşedinte: înalt, frumos, deştept şi cinstit
- Deputatul Bogdan Ivan: Guvernul putea adopta o hotărâre pentru a produce antivirale CoVid în România!
- Oltean către Iohannis: Femeile simt nevoia să vă atingă. Sunteţi un bărbat frumos, domnule preşedinte!
- Scrisoare deschisă preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, pe tema Casei Scriitorilor de la Valea Vinului
- CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE NOUL CORONAVIRUS (Covid-19)!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia enciclopedică literară lunară”, „Revista ilustrată” (an. I, nr. 11, din noiembrie 1898), ce...
Comentarii
DORU PINTEA -
Vin, 13:40
Plecarea domnului profesor din această lume, îmi lasă o imensă amărăciune în suflet. Mi-a fost...
Alin Enache -
Joi, 20:17
Avand in vedere vechimea articolului, as vrea sa updatez un pic si sa spun ca mai nou partea de...
Șerban Denis Bârlan -
Joi, 17:04
așa ceva nu se poate să-mi bag picioarele
Șerban Denis Bârlan -
Joi, 17:04
așa nenorocire... 🥀
Cum poți să fi așa de nenorocos 🥀🥀🥀🥀🥀🥀🥀🥀
Iuliu -
Joi, 16:16
„Țara arde și baba se piaptănă”. La desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru...
Aniversări
În zi aniversară, preacucernice părinte IACOB MARGA, preot paroh la Viişoara, vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii noastre, spre...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Daniel Ionel Olari, preot paroh la Bața.
Gânduri de bine și cordiale urări transmitem doamnei profesor Dănuța Suciu, directorul Școlii Gimnaziale "Petru Rareș" Ciceu Mihăiești.























Adaugă comentariu nou