Pr. Vasile Beni: Icoanele sunt reprezentări sfinte care sfinţesc locul în care se află

Icoanele sunt reprezentări sfinte care sfinţesc locul în care se află. Icoana  este un spaţiu de întâlnire dintre om şi Dumnezeu prin imagine şi prin rugăciune

                  Dragii noștri credincioși!

Duminica Ortodoxiei marchează un eveniment concret din istoria Bisericii universale şi anume, reaşezarea în drepturile cuvenite a cultului sfintelor icoane, prin Hotărârea Sinodală din 11 martie 843. Cinstirea icoanelor a fost formulată de Biserică prin gura Sfântului Vasile cel Mare, care zice: 'Cinstea adusă icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană”.
     Este bine de știut că icoanele, pictate după învăţătura ortodoxă, înfăţişează nu chipul omului stricăcios, ci chipul omului nestricăcios, înnoit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.

     Icoanele pe care le avem în casă reprezintă o mărturisire a credinţei în Dumnezeu. Icoanele sunt reprezentări sfinte care sfinţesc locul în care se află şi care ajută credincioşii care li se închină şi care le ating şi se roagă cu suflet curat şi cu gânduri sincere.

       Aşa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc în faţă persoana dragă pe care o reprezintă, tot aşa şi icoana ne poartă cu gândul la cel înfăţişat în ea. Prezenţa chipului unei persoane este într-o măsură prezenţa respectivei persoane. Chipul ne pune în legătură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea sau mai curând, aduce persoana respectivă în faţa noastră, lângă noi, ne înlesneşte o întâlnire cu ea.

     Icoana ne ajută să ne rugăm mai bine, pentru că ne ajută să intrăm mai uşor în legătură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simţim prezenţa Maicii Domnului şi a sfinţilor pe care îi dorim împreună rugători cu noi şi pentru noi.

Cine nu iubeşte icoanele nu iubeşte cu adevărat nici pe cei care sunt înfăţişaţi în icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi!  Icoanele au un rol deosebit de important în viaţa noastră. Fie că le avem în permanenţă în apropiere acasă, la birou, la şcoală, fie că mergem la Biserică şi ne închinăm, icoanele fac parte din viaţa noastră de zi cu zi.

       Icoanele sunt, de fapt, întâlnirea noastră de zi cu zi cu Dumnezeu şi creează în inima noastră sentimentul prezenţei divine extrem de iubitoare şi de calde.

     Când noi ne rugăm în faţa unei icoane Dumnezeu priveşte spre noi şi noi privim spre Dumnezeu. Aşa cum putem observa, icoanele fac parte din viaţa noastră şi ne însoţesc oriunde ne-am duce. Mai ales atunci când intrăm în Biserică pentru a ne ruga, Dumnezeu ne ocroteşte prin intermediul icoanelor.

       Cu Dumnezeu putem intra în dialog nu numai prin intermediul rugăciunilor, ci şi cu ajutorul icoanelor care ne duc cu gândul la tot ceea ce este sfânt, ne pun în strânsă legătură cu Dumnezeu. Iar acest dialog este cu mult mai uşor dacă se realizează rugăciunea în faţa unei icoane, unde avem şi reprezentarea Divinităţii.

      Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu care a venit în lume să ne mântuiască – acelaşi lucru îl face şi icoana. De altfel, între actul întrupării şi icoană este o legătură atât de strânsă, încât Sfântul Teodor Studitul afirmă, în contextul disputelor iconoclaste că, „cel care respinge icoana, respinge în cele din urmă şi taina întrupării Cuvântului”. Ştim că Întruparea Fiului lui Dumnezeu este fundamentul şi raţiunea reprezentării şi cinstirii icoanelor: dacă Iisus Hristos nu ar fi luat chip de om, noi nu am fi putut să-L reprezentăm în icoane.

      Icoana e Biblia neştiutorului de carte, ea nu poate fi povestită, ea trebuie doar privită. Ea ne priveşte pe noi mai mult decât o privim noi pe ea. Ea sfinţeşte locul care o adăposteşte.

     Pr. prof. dr.Nicolae Necula spune despre icoane: „că au fost şi sunt un neîntrecut mijloc didactic şi catehetic pentru credincioşi, servind drept cărţi puse la îndemâna celor ce intră în Biserică. Ele constituie o Evanghelie văzută sau o variantă picturală a Evangheliei”.

     Icoana este în acelaşi timp o Evanghelie în culori, aşa cum şi Evanghelia este icoana verbală a lui Hristos. Icoanele „sunt ferestre sau ochi prin care Dumnezeu ne priveşte pe noi şi noi îl privim pe El.

        Ortodoxia nu poate fi concepută fără icoane, căci acestea sunt tot ce este mai specific ei. Dacă ar fi să ne oprim la o concluzie la această meditaţie, am putea spune că icoana are două funcţii: este mediu de transmitere al cunoştinţelor despre Dumnezeu şi mediu sfinţitor de transmitere a harului, funcţie acoperită în special de icoană ca obiect latreutic. Totodată icoana este şi un spaţiu de întâlnire cu două sensuri: între om şi Dumnezeu, între Dumnezeu şi sfinţii lui şi credincioşi. Iar întâlnirea are loc în două moduri: prin imagine şi prin rugăciune.

         Şi în acest sens, iată ce ne spune o poezie despre rugăciunea mamei în faţa icoanei şi cu aceasta închei:

Copilaşi din toată lumea, ştiţi voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu ştiţi? Sigur! N-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii Sfinte
Îşi şopteşte-n blânde şoapte rugăciunea ei fierbinte.

Uite-aşa grăieşte dânsa: " Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânşii?...Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Şi îndur atât noianul de dureri fără de nume!

I-am culcat şi-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Şi te rog, Măicuţă Sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătăţii tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele şi nici pleoapele muiete.

Şi le-adu în suflet raiul liniştit al vieţii tale
Şi mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli, îndreptând spre mine paşii
Cum îndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngeraşii. (Teodor Castrişanu). Amin!

Pr. Vasile Beni