Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a slujit în Parohia Tiha Bârgăului! Sărbătoare duhovnicească pentru frumoasa comunitate
În Duminica a 5-a din Postul Mare (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, fiind întâmpinat de numeroși localnici îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Cu acest prilej, în biserica parohială, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură și le-a vorbit celor prezenți despre viața și modelul de pocăință al Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și pentru cei care suferă din cauza războiului din Ucraina.
La chinonic, doamna preoteasă Rodica Fontu și interpretele de muzică populară Cristina Bugnar și Andreea Pavelean au interpretat mai multe pricesne.
La finalul slujbei, preotul paroh Liviu Adrian Tomoroga a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Din partea comunității, ierarhul a primit în dar un omofor și un epitrahil.
Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor implicați în buna gospodărire a parohiei.
Slujba a fost oficiată în prezența autorităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși. Printre cei prezenți s-au numărat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, deputatul Bogdan Ivan Gruia, primarul comunei Tiha Bârgăului, Vasile Șut, primarul comunei Prundu Bârgăului - Doru Crișan, primarul comunei Josenii Bârgăului - Nicolae Vrâncean.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa
Citiţi şi:
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, la hramul bisericii de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Iliuța Bozghii
- Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul, la hramul bisericii de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Iliuța Bozghii
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, la hramul Parohiei Beclean III din Podirei
- Episcopul Benedict Bistrițeanul, la hramul Bisericii din Iliuța Bozghii
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, în mijlocul credincioșilor din Sita. Preotul paroh Emanuel Sălăjan, hirotesit sachelar! Primarul Sorin Hognogi, distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”
Adaugă comentariu nou