Regizorul Radu Muntean face un film cu Tășuleasa. Tibi Uşeriu: Vă așteptăm la casting!

Se face un film!
Să vă povestesc. Pădurea Pedagogică este un proiect Tășuleasa Social, prin care punem în lumină principalele valori ale organizației noastre. Așa că tare mult mă bucur că pădurea primește rolul principal într-un film în regia lui Radu Muntean, o inițiativă Banca Transilvania și Tășuleasa Social împreună cu Multimedia Est.
Filmul va presupune o expediție de două săptămâni în Munții Călimani, unde eu voi fi un fel lider pentru un grup de copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani. Dacă stau bine și mă gândesc, de când lucrăm cu tineri și copii în Pădurea Pedagogică, niciodată nu am primit un rol mai potrivit în care să pot da mai departe lecția pădurii în interpretarea mea. Expediția va porni din campusul Tășuleasa Social pe data de 15 iulie și va dura în jur de două săptămâni.
Invit părinții copiilor dornici să participe la casting, să trimită o probă filmată (proba trebuie să conțină 2-3 minute în care copilul sa vorbească liber despre pasiunile lui și despre sine, se filmează cu telefonul pe lat, așa cum e ecranul TV) , numărul de telefon al părinților sau disponibilitatea de a participa la casting, la adresa de email [email protected] (director de casting).
Vă mulțumesc și abia aștept să îi cunosc pe copiii care vor lua parte la această expediție!
Vă așteptăm la casting!
Tibi Useriu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5