Varianta de ocolire a Năsăudului, în aşteptarea a două avize! Studiu de fezabilitate finalizat pentru alte 17 străzi
Primarul oraşului Năsăud, Dorin Vlaşin, susţine că pentru Varianta de ocolire a oraşului se mai aşteaptă două avize, ulterior urmând să se trimită documentaţia la Ministerul Transporturilor.
„Lucrurile merg atât de greu, dacă depindea numai de noi, eram mult mai departe. Sperăm să ajungem la Ministerul Transporturilor în maximum 2-3 săptămâni, pentru a trece de Comisia Tehnico-Economică, după aceea să mergem spre finanţare la Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene”, a spus primarul Vlaşin.
Potrivit acestuia, lucrările au îniantat foarte bine pe str. Dumitru Vârtic şi str. Avram Iancu, incluse în proiectul de mobilitate urbană. Proiectul mai prevede construcţia unui depou, dar şi achiziţia unor microbuze electrice.
Primăria Năsăud are finalizată documentaţia tehnică pentru cele 17 străzi cuprinse în proiectul care va fi finanţat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Primăria Năsăud a depus pe Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” un proiect major de reabilitare şi modernizare a unor străzi din oraş, valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 18,854 milioane lei, din care suma de 543.830 lei va fi finanţată de la bugetul local.
Proiectul propune reabilitarea si modernizarea a 17 străzi ( Str. Valea Podului, Str. Cloșca, Str. Nicolae Drăganu, Str. Emil Rebreanu, Str. Viei, Str. Tănase Todoran, Str. Vasile Petri, Str. Iuliu Moisil, Str. Crinului, Str. Nicolae Bălan, Str. Virgil Șotropa, Str. Gării, Str. Lusca 1, Str. Lusca 2, Str. Lusca 3, Str. Lusca 4, Str. Lusca 5) pe o suprafața totală de 47.624 mp, respectiv pe o lungime totală de 6,43 km.
De asemenea, e aproape gata studiul de fezabilitate pentru reconfigurarea zonei centrale, care va include modificări de trafic.
Altfel, în maximum o lună vor fi finalizate lucrările de eficientizare energetică la cele 9 blocuri. „Se lucrează la studiul de fezabilitate la cele două obiective de anvergură, de anvelopare la cele 48 de blocuri, la cel de la Biblioteca orăşenească „Veronica Micle”, la studiul de fezabilitate de la Spitalul orăşenesc „Dr. George Trifon””, a menţionat primarul Dorin Vlaşin.
Citiţi şi:
- Primarul Dorin Vlaşin: A fost un an investiţional bun, la Năsăud, în ciuda vremurilor! Vom începe în forţă proiectele, în 2023!
- Modernizarea a 17 străzi din Năsăud, prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”. Proiectanții, așteptați să se înscrie la licitație!
- Asfalt pe străzile Năsăudului, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”
- Primarul Dorin Vlaşin: 17 străzi din orașul Năsăud și din cartierele aparținătoare vor fi reabilitate!
- Lucrări ample de asfaltare la Năsăud. 17 străzi modernizate prin Programul „Anghel Saligny”
Adaugă comentariu nou