Tânăr şofer din Șieu-Odorhei sub influența unor substanțe psihoactive, depistat de poliţişti. 4 permise de conducere, reţinute noaptea trecută în judeţ
În noaptea de 18/19 iunie a.c., în intervalul 20.00-04.00, pe raza orașului Beclean, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Beclean, Compartimentul Rutier au desfășurat acțiuni de monitorizare și control a traficului rutier.
În acest sens, pe raza orașului Beclean și localităților arondate, au fost efectuate controale în trafic, fiind oprite 31 de autoturisme și legitimate 39 de persoane.
Astfel, pe Drumul Județean 172, între localitățile Beclean și Figa, a fost oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Șieu-Odorhei. Acesta a fost testat cu aparatul Drug Test 5000, rezultatul fiind pozitiv, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate. În cauză a fost întocmit dosar penal.
De asemenea, pentru celelalte abateri constatate în cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în cuantum de 8140 de lei, fiind reținute și două permise de conducere.
La aceeași dată, polițiștii din Năsăud, împreună cu jandarmi au desfășurat acțiuni similare, pe raza orașului. Astfel, au fost oprite pentru control 74 de autovehicule și legitimate 95 de persoane, dintre care 55 au fost testate cu aparatul etilotest.
Pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost aplicate 17 sancțiuni, în valoare totală de 3.770 lei. De asemenea, ca măsuri complementare, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și reținute 2 permise de conducere.
Citiţi şi:
- Amenzi, certificate de înmatriculare și permise reținute de polițiști, în urma unor controale în trafic
- Bistriţean drogat la volan. Tânărul a fost dus la spital
- Peste 400 de şoferi amendaţi, în acest sfârşit de săptămână. 35 au rămas fără permis de conducere
- Peste 400 de şoferi sancţionaţi de poliţişti! Poliţiştii au depistat în trafic şoferi băuţi, sub influenţa drogurilor sau fără permis
- Controale în trafic! Peste 80 de amenzi aplicate și șapte permise de conducere reținute
Adaugă comentariu nou