Primarul Ioan Bob: Capela de la Blăjenii de Sus va fi finalizată în maximum o lună! Amenajări de parcări, trotuare din bugetul local!
În acest an, administraţia locală din Şintereag a fost nevoită să-şi deruleze programul de investiţii doar de la bugetul local, asta pentru că, deocamdată, nu au fost semnate contracte de finanţare prin fonduri guvernamentale – Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” – sau prin PNRR.
„Toate lucrările au fost făcute din bani de la bugetul local. Astfel, a fost realizat sistemul de sistemul de iluminat public. În aproximativ o lună, va fi finalizată construcţia capelei funerare din Blăjenii de Sus. Se lucrează la pavarea curţii, la finisaje de interior. E o investiţie de aproximativ 500.000 lei. O construcţie cu aceeaşi destinaţie va fi edificată şi la Şintereag, proiectul fiind estimat la 1,2 milioane lei, cu finanţare tot din bugetul local. Suntem la faza de atribuire, sunt ultimele clarificări, credem că în maximum două săptămâni vom putea atribui contractul de execuţie. În toamna aceasta, înceo lucrările”, ne-a explicat primarul Ioan Bob.
Tot cu fonduri de la bugetul local, au fost făcute pavaje, trotuare, în proximitatea şcolii, parcare în zona Primăriei Şintereag, pentru un acces mai facil la dispensar, dar şi alte toaletări. Autorităţile locale au făcut aceste lucrări în regim propriu, cu utilajele şi angajaţii Primăriei.
Altfel, primarul Ioan Bob - ca mai toţi primarii de comune din România – aşteaptă semnarea contractului de finanţare pe Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Primăria Şintereag a organizat licitaţia pentru execuţie, cu clauză suspensivă. „Proiectul cuprinde asfaltarea în comuna Şintereag a tuturor străzilor de pământ, care au o lungime totală de 4,207 km. Valoarea proiectului este de circa 5 milioane lei, fără TVA”, ne-a explicat edilul comunei.
Este vorba despre străzi din Blăjenii de Jos – La Cimitir, La Fătu, Blăjenii de Sus – La Cazan, Caila – La Cazan, La Ştiubei, Şintereag – Bolumba 1, Bolumba 2, Bolumba 3, Bolumba Legătură 1, Bolumba Legătură 2, La Moară, Chijrat Tronson 1, Chijrat Tronson 2, Cociu – La Baraj Strada Gării, Cubicu Mare.
Citiţi şi:
- Primarul Ioan Bob: Asfaltarea străzilor, extinderea reţelei de gaze naturale, iluminatul public, construirea a două capele, priorităţi la Şintereag
- Ample lucrări de asfaltare la Şintereag, din fonduri guvernamentale şi bugetul local
- Primarul Ioan Bob: Trei proiecte majore la Şintereag- modernizarea străzilor, reţea de apă şi canalizare, reţea de gaze naturale!
- Lucrări de asfaltare în comuna Șintereag, prin Programul "Anghel Saligny"!
- Un alt obiectiv realizat în comuna Şintereag: Parcul tematic de la Șieu-Sfîntu
Adaugă comentariu nou