ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud: Nepăsarea și nesimțirea se plătesc scump!
Mie, 03/08/2023 - 08:03
Primăvara a început foarte rău pentru K.I.I. din localitatea Coldău, aceasta fiind sancționată cu amendă pentru abandonarea deșeurilor pe raza localității Cireșoaia.
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au descoperit în cadrul acțiunilor de monitorizare a zonelor predispuse abandonului de deșeuri o cantitate semnificativă de deșeuri abandonate pe raza localității Cireșoaia, în zona Hoszu Mezo. Conform protocolului încheiat cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, s-a solcitat identificarea persoanei responsabile și sancționarea acesteia.
Din păcate încă avem cetățeni care demonstrează o totală lipsă de respect față de comunitatea în care trăim, față de natură și față de sănătatea noastră, alegând să arunce deșeuri în natură în loc să solicite ridicarea acestora de la poarta casei.
Vă reamintim că în acest moment, operatorul de salubritate Supercom ridică conform calendarului de colectare, deșeurile menajere și reciclabile de la porta casei pentru toți locuitorii din zonele de case, precum și deșeurile voluminoase sau vegetale pe bază de comandă.
Nu putem tolera asemenea nepăsare, ignoranță și lipsă de bun simț și vom sancționa toate persoanele prinse și identificate, care abandonează deșeuri în natură!
Avem un județ frumos și este datoria noastră să-l facem mai curat!”
A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud

Citiţi şi:
- Nesimțirea și ignoranța se vor plăti scump și în 2023! Bârgăuan amendat cu 10.000 lei pentru deșeuri abandonate
- TNL-CSL Bistriţa-Năsăud: Scump, domnule primar, scump!
- Petrecere la blocurile sociale din Viişoara! Invitatul din Beclean a plătit scump!
- Anul 2010 – an foarte scump!
- Anul 2010 – an foarte scump!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Ca bursieri ai fundațiilor germane suntem legați biografic de cultura...
Comentarii
Ioan Coroianu -
Vin, 11:48
La mulți și sănătoși ani!
Ioan Coroianu -
Vin, 11:47
La mulți și sănătoși ani!
Dorel de Bistrita -
Joi, 10:46
Nu stiu de ce... dar am senzatia ca " se alatura " ... numai patronii si cei cu " afaceri, din fa.....
Dorel de Bistrita -
Joi, 10:45
Nu stiu de ce... dar am senzatia ca " se alatura " ... numai patronii si cei cu " afaceri, din fa.....
Yosif Anghelut -
Joi, 08:22
Sunt solist vocal si vreau sa particip ma acest concurs va mulțumesc!!!
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui IOAN DANIEL DASCĂLU, preot paroh la Sigmir, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Cele mai sincere urări de sănătate, fericire şi împliniri transmitem, în ceas aniversar, îndrăgitei interprete MIRELA PETRUŞ, solist al Ansamblului...
Cu ocazia zilei de naștere, adresăm calde urări aniversare deputatului Daniel Suciu, președintele Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea...

Adaugă comentariu nou