Oameni și dascăli de valoare. Profesoara Maria Ursu, Dăscăliţa dăscăliţelor, de la Colegiul Național „George Coşbuc” Năsăud

Doamna profesoară Maria Ursu este un profesor de pedagogie de excepţie, care de-a lungul vremii a avut un succes miraculos, graţie muncii şi implicării în viaţa şcolii de pe aceste meleaguri. Este un om vertical şi onest în toate acţiunile sale, un părinte iubitor şi responsabil, cu doi copii licenţiaţi, valoroşi şi o bunică implicată şi iubitoare. Cuvintele ei sunt demne de a fi reţinute: "Trebuie să păstrăm echilibrul în toate, tăvălugul de ură nu are ce căuta între creştinii adevăraţi!"

            Maricica Ursu, cum îi spun colegele, este umărul pe care te poţi baza ori de câte ori ai nevoie. Este mentorul mereu aproape: Dăscăliţa dăscăliţelor, cum o numea o fostă elevă, Nadia Linul, care te mobilizează si îti arată încrederea în forţele proprii!

1. ACTIVITĂŢI COMPLEXE CU VALOARE INSTRUCTIV-EDUCATIVE:

            a. Performanţe în pregătirea elevilor distinşi la concursurile de profil /olimpiadele şcolare (recunoscute de MEC):

1.         Faza judeţeană:

premiul I - 27

premiul II - 18 elevi

premiul III - 19 elevi

menţiune - 32 elevi

premiu special - 2 elevi

2.         Faza naţională:

Premiul I:

Bulea Ecaterina (1985)

Runcan Cristian (1987)

Nedelea Florin (1989)

Hordoan Gabriel (1989)

Sichim Crina (1991)

Marian Claudia (1995)

Pop Cristina (2000)

Premiul III:

Bulea Ecaterina (1986)

Căinar Rodica (1995)

Marian Claudia (1998)

Zăpârţan Dragomira (1988)

Rusu Cornelia (2000)

Cira Ioana (2002)

Menţiuni:

Falub Claudia (1985)

Nistor Camelia (1991)

Sichim Crina (1992)

Mureşan Dorina (1994)

Buta Mirel (1995)

Someşan Anamaria (1995)

Danciu Maria (1996)

Marian Claudia (1996)

Danciu Maria (1997)

Ceuca Anamaria (1999)

Premiu special:

Marian Caludia (1997)

Someşan Iulia (1988)

Pop Cristina (1998)

Nemeş Anca (1992)

            Ursu Maria s-a născut în satul Simioneşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, situat aproape de poalele munţilor Călimani (Transilvania), în ziua de Ispas (15 iunie) a anului 1945, într-o familie de ţărani mijlocaşi, iubitori de carte.

            A absolvit învăţământul primar (clase simultane) în satul natal, gimnaziul în localitatea Budacu de Jos şi liceul la Şcoala Pedagogică de Învăţători din Cluj. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, obţinând „Diploma de licenţă în filosofie, specialitatea psihopedagogie specială, secundar limba şi literatura română”.

            A funcţionat ca învăţător, profesor-educator la Casa de Copii Şcolari Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi învăţător, profesor şi director coordonator la Şcoala Coordonatoare Răchitoasa, judeţul Bacău. Instituţia de învăţământ din Răchitoasa avea în subordine 34 de unităţi şcolare: 13 grădiniţe, 15 şcoli primare, 5 şcoli gimnaziale şi o unitate şcolară de tip liceal.

            Din anul 1977 până în anul 2005 a slujit pe altarul şcolii ca profesor de pedagogie, psihologie şi practică pedagogică la liceul Pedagogic Năsăud, Liceul Industrial Năsăud -profil pedagogic- (fiind pentru scurt timp şi director adjunct) şi profesor asociat al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, la Colegiul de Institutori şi Limba Engleză, Năsăud.

            Succint, prestigioasa activitate profesională a doamnei Maria Ursu este cuprinsă în ADEVERINŢA cu numărul 872 din 13 aprilie 2007, eliberată de Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud pentru completarea dosarului personal:

Responsabil:

Comisia Metodica a Diriginţilor -20 ani.

Comisia Profesorilor Metodişti -22 ani.

Comisia Profesorilor de Psihopedagogie (şi Ştiinţe Sociale) - 20 ani.

-Membru în CA a şcolii - 36 ani.

-Membru în CP al şcolii - 39 ani.

-Metodist şi formator judeţean -27 ani (Bacău - 1974, 1975; Bistriţa – 1978-2003).

-Membru în Consiliul Consultativ al ISJ -2 ani.

-Responsabil de Cerc Pedagogic - 2 ani (1982, 1985).

Membru în comisii la nivel judeţean:

Comisia de concurs pentru ocuparea de inspector şcolar (1992).

Comisia de bacalaureat:

-pedagogie şi psihologie -20 ani.

-activitate practică -22 ani.

Comisie de admitere în liceu -2 ani.

Comisia pentru obţinerea gradului didactic definitiv-învăţători-24 ani (din 1980 până în 2002).

Comisia pentru obţinerea gradului didactic definitiv-educatoare -24 ani (din 1980 până în 2002).

Comisia pentru obţinerea gradului didactic II - învăţători - 20 ani.

Comisia pentru obţinerea gradului didactic II - educatoare - 20 ani.

Comisia pentru admiterea la gradul didactic I - învăţător - 22 ani.

Comisia pentru obţinerea gradului didactic I - educatoare - 22 ani.

Comisia pentru obţinerea certificatului de perfecţionare profesională - învăţători -22 ani.

Comisia pentru obţinerea certificatului de perfecţionare profesională - educatoare – 22 ani.

Comisia pentru obţinerea certificatului de perfecţionare profesională - maiştri-instructori - 2 ani.

Comisia pentru reconversie profesională: educatoare - învăţători - 1 an.

Comisia pentru acordarea gradului definitiv -subingineri şi maiştri silvicultori - 4 ani.

 

Comisia pentru acordarea gradului didactic II subingineri şi maiştri silvicultori - 4 ani.

Comisia pentru titularizarea pe catedra de religie la Şcoala Generală „Mihai Eminescu", Năsăud (2000).

-Comisia pentru Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor, 1988

Membru în comisii la nivel naţional:

Preşedintele Asociaţiei Pedagogilor Români filiala Năsăud - 5 ani: 1990, 1991, 1992, 1993, 1994.

Comisia de elaborare a Planului de învăţământ pentru colegii universitare -1998.

Comisia de propuneri pentru Planul de învăţământ - şcoli normale cu dublă specializare, Consfătuirea Liceelor Pedagogice, Galaţi, 1997.

Comisia de propuneri pentru Planul de învăţământ pentru liceu - profil pedagogic - în vederea dublei specializări (Consfătuirea Liceelor Pedagogice -Sighetu Maramaţiei -1982).

Comisia de propuneri privind Programa activităţilor practice în Liceul Pedagogic (Consfătuirea Liceelor Pedagogice - Craiova 1985).

Comisia de propuneri pentru elaborarea unei strategii privind iniţierea elevilor din liceele pedagogice în munca de cercetare ştiinţifică (Consfătuirea Liceelor Pedagogice - Caransebeş, 1978).

Comisia de propuneri privind programa de perfecţionare învăţători - educatoare (Consfătuirea Liceelor Pedagogice - Sighetu Marmaţiei -1982 şi Constanţa -1983).

Comisia de propuneri privind organizarea şi desfăşurare examenului de bacalaureat (Consfătuirea Liceelor Pedagogice - Braşov 1992).

Comisia de propuneri privind programele de pedagogie clasele IX-X-XI - şi practică pedagogică (Consfătuirea Liceelor Pedagogice - Caransebeş 1988).

            S-a pensionat în anul 2002, dar a rămas un consultant primitor pentru cei interesaţi în pregătirea şi perfecţionarea educării copilului.

            De asemenea, nenumărate reviste, studii, cărţi (moderne) de pedagogie, psihologie, practică pedagogică, de literatură română şi universală, din biblioteca personală, sunt împrumutate cu bucurie de doamna profesoară celor dornici să-şi îmbogăţească orizontul de cunoaştere.

            A fost distinsă cu titlul de „Profesor evidenţiat” în anul 1986, Diplomă de onoare a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului şi Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud în anul 1995, Diploma de excelenţă a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în anul 2007, Gradaţie de merit în anul 1998 şi Premiul „Gheorghe Lazăr” clasa I, acordat în anul 2006 de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

            Jubileul de 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Năsăud (4 octombrie 1863 - Gimnaziul Superior Greco-      Catolic Românesc din Năsăud)

Joi, 3 octombrie 2013

Stimaţi Profesori, stimaţi invitaţi, dragi colegi,

Vă rog să-mi permiteţi mai întâi să-mi exprim regretul de a nu putea fi prezentă astăzi la Năsăud. Aş fi dorit din tot sufletul să pot trai acest ceas aniversar împreună cu Dumneavoastră, între pereţii acestei prestigioase instituţii de învăţământ şi de cultură, căreia îi datorăm atâtea, careia îi datorez, în mod personal, o buna parte din cariera ştiinţifică şi din viaţa profesională pe care le trăiesc astăzi. Iată însă că tocmai exigenţele acestei vieţi profesionale mă împiedică să fiu alaturi de Dumneavoastră, altfel decât prin intermediul acestui mesaj. Mulţumesc Direcţiunii Colegiului, d-lui Profesor Gheoghe Ples şi organizatorilor acestei minunate festivităţi pentru imensa onoare pe care mi-o prilejuiesc, permiţându-mi să mă exprim de departe, «nu din gura ci din carte» şi să fiu astfel cu sufletul la Nasaud.

Cu multă recunoştinţă şi emoţie, doresc să aduc un omagiu, în acest moment aniversar, profesorilor pe care i-am avut la Liceul Pedagogic din Năsăud între anii 1984-1988, să le mulţumesc pentru marea calitate a învăţământului lor şi pentru pasiunea şi dăruirea cu care ne-au transmis, zi de zi, nu numai cunoştinţe, ci adevărate valori, profesionale şi umane. Glasul multora dintre dânşii m-a însoţit cu stăruire: îmi amintesc, de exemplu, de primul meu curs de didactică de la Universitatea din Geneva, când profesorul de-acolo a întrebat studenţii prezenţi la curs, printre care mă găseam şi eu, dacă cunosc sensul sau etimologia termenului de «didactica». N-a răspuns nimeni nimic... m-am gândit o clipă că toata lumea tace deoarece întrebarea era banala, însă uitându-mă mai bine la colegii mei, mi-am dat seama că de fapt nu ştiau. Şi-atunci, cu vocea tremurând şi roşie pâna-n vârful urechilor, am răspuns eu, auzind ca un ecou glasul D-nei profesoare Maria Ursu: termenul «didactica» vine din grecescul didaskein (sau ddidaktiskein), care înseamnă «a învăţa» sau «instruire». La pauză, colegii m-au întrebat de unde ştiu astfel de lucruri şi-am răspuns, mărturisesc, cu nedisimulată mândrie: de la profesoara mea din liceul pedagogic de la Năsăud.

Nu le-am mai spus, deşi amintirile, nostalgia şi poate câteva lacrimi mă invadau - aşa cum ma invadează şi acum când scriu aceste rânduri - că «profesoara mea de la Năsăud» îmi fusese şi dirigintă, că timp de patru ani a fost persoana noastră de referinţă, că modul dânsei de-a ne introduce în lumea psihologiei şi a pedagogiei m-a marcat pentru totdeauna, că păstrez ca pe o mica comoară intimă amintirea a tot ce admiram ascultând-o: pasiunea pentru materia pe care o preda, respectul pe care ştia să-l impună cu simplitate şi naturaleţe, atenţia cu care ne vorbea şi ne asculta, dorind până şi cu ochii, pe care-i strângea puţin, să-nţelegem conceptele, să percepem statutul lor, să fim conştienţi că practica de zi cu zi a unui dascal şi relaţiile pe care le instaurează cu elevii şi cu părinţii este şlefuită de cultura pedagogică şi psihologică pe care a reuşit să şi-o formeze. Pe undeva, cred că doream deja ca într-o zi să-i pot semana puţin...

Mă mai urmeaza încă şi în ziua de azi, şi probabil mă va urma toată viaţa, pasiunea nu numai pentru învăţământ, ci şi pentru cercetare, lucru pe care l-am experimentat pentru prima data la Liceul pedagogic din Năsăud. Participând la sesiunile de comunicări ale elevilor, mai întâi sub îndrumarea d-nei profesoare Maria Ursu, apoi a d-lui profesor Dorel Coc, am avut privilegiul de ne vedea munca recompensată la nivel naţional, cu un premiu I, apoi cu un premiu III - amintire care nu se poate şterge, cum nu se poate şterge nici modul în care liceul, colegii şi Direcţiunea de atunci, profesorii Gh. Ples, Adriana Lupoaie şi Radu Burcezan, ştiau să-şi sărbătorească «olimpicii». Însă dincolo de factualitatea rezultatelor, am înţeles graţie acestei experienţe că cercetarea presupune pasiune, răbdare, respect, tenacitate, modestie, bineînţeles reflecţie şi multă multă muncă - exigente ale căror baze mi-au fost puse de Şcoala de la Năsăud, şi pe care le-am regăsit în totalitate la Geneva, în instituţia care-a găzduit cariera şi impresionanta opera psihologică ale lui Jean Piget. Şcoala de la Năsăud şi oamenii ei mi-au permis să înţeleg imensa valoare euristica şi umană a principiului pe care psihologul Vâgotski îl ataşa cercetării psiho-pedagogice: «Filosofie şi Practică».

Mulţumesc persoanei care a dat citire acestui mesaj, doamna profesoară Anca Cârcu, director adjunct al Colegiului, de a-mi fi împrumutat vocea şi vă doresc cu drag tuturor o sărbătoare frumoasă şi zile minunate la Năsăud.

Geneva, 2 octombrie 2013, Ecaterina Bulea-Bronckart

Conf. dr. la Faculatea de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei

(Profesor universitar din 2020 la aceeaşi facultate)

Universitatea din Geneva

Notă.

            Ecaterina Bulea-Bronckart a fost desemnată să vorbească la festivitatea dedicată momentului aniversar, în numele generaţiilor care au absolvit Colegiul „George Coşbuc” Năsăud între anii 1980 – 1990.

            Am fost şi eu invitată la adunarea festivă desfăşurată cu ocazia jubileului. Mesajul Ecaterinei, citit de profesoara Anca Cârcu, director adjunct al Colegiului, în adunarea festivă, în prezenţa ministrului educaţiei, profesor universitar Ecaterina Andronescu, a unor academicieni, cadre universitare, politicieni şi alţi invitaţi de onoare, m-a „paralizat” de emoţie. După citirea mesajului, trebuia să merg la masa prezidiului şi să-mi ridic premiul: Monografia Colegiului Naţional „George Coşbuc” Năsăud la 150 de ani de istorie (1863 – 2013) – (557 de pagini +CD) şi Placheta aniversară – drept respect şi recunoştinţă generaţiilor de dascăli şi elevi care prin performaţele lor au ridicat şcoala la rang de excelenţă. Nu m-am putut ridica de pe scaun! Prof. Anca Cârcu a venit la mine care stăteam în al treilea rând de scaune şi mi-a înmânat premiul şi un buchet splendid de flori. N-am putut spune măcar „Mulţumesc!”. Amuţisem!...

            După festivitate şi după ce mi-am mai revenit puţin, întâlnindu-mă cu primarul oraşului Năsăud, prof. Mircea Romocea, şi reproşându-i că nu m-a avertizat de ceea ce o să mi se întâmple la festivitate, mi-a spus: „A fost foarte bine pentru dumneavoastră!... Aţi ars o viaţă şi aţi strălucit o clipă!... Exact la momentul potrivit!”

            Probabil, premiul acesta, a fost omagiul adus muncii mele de 41 de ani pe altarul şcolii.

            Am trudit cât am putut şi cât m-a ajutat bunul Dumnezeu, deseori neglijându-mi sănătatea, familia, prietenii şi neaşteptând recompense materiale. Am iubit elevii şi i-am tratat cu respect. N-am uitat nici o clipă că dascălul este o persoană publică, este model pentru elevi, părinţi şi pentru societate, în general.

            Nu este uşor să joci rolul potrivit acestui statul!

Maria Ursu

Năsăud, 14 iunie 2021

 

 

Draga noastră

            Doamna dirigintă!

            Aşa m-am gândit să mă adresez şi aici, prin acest articol, dragei noastre doamne dirigintă, profesor Ursu Maria.

            Am aşteptat de mult această ocazie şi mă bucur că a apărut acum. De fapt, ne bucurăm pentru că exprim aici, în scris, nu doar sentimentele mele ci ale multor generaţii, cărora le-aţi fost profesor şi diriginte. Da, generaţii de învăţătoare, cărora dumneavoastră le-aţi fost nu doar profesoară de psihopedagogie, practică pedagogică, nu doar dirigintă...

            Nu, dumnevoastră aţi fost „Dăscăliţa Dăscăliţelor". Şi asta înseamnă ENORM! înseamnă ceva ce nu poate înţelege decât un absolvent al Liceului Pedagogic. Doar ele sau ei pot să redea felul bun în care i-aţi format.

            Au încercat să vă imite copiind modelul de dascăl complet ce aţi fost şi sunteţi! De ce spun asta? Pentru că şi azi, în anii de repaus, îndrumaţi din umbră, părinteşte, căutând soluţii, împrumutând cărţi şi sfătuindu-i pe cei care vă caută.

            Au vrut să copieze seriozitatea, profesionalismul, căutarea şi aplicarea, obiectivitatea şi corectitudinea, căldură şi exigenţă, în tot ce înseamnă meseria de DASCĂL.

            Aţi fost şi aţi rămas unul dintre pilonii de bază ai învăţământului năsăudean, care v-aţi luat pe umeri cea mai grea sarcină, aceea de a forma Dascăli.

            Fără să vreau fac comparaţie cu responsabilitatea pe care o are instructorul de la Şcoala de Şoferi. Da, el te învaţă să înveţi, pentru a respecta Viaţa. Dar, dumneavoastră aţi fost instructorul celor care trebuiau să respecte vieţi şi destine, hrănindu-i cu învăţătura cărţilor, i-aţi învăţat să pună suflet în profesie, dar să o îmbrace în diplomaţie şi cuminţenie, aşa cum îi stă bine oricărui dascăl.

            Şi a trebuit să aveţi mult curaj să o faceţi! De ce? Eram şi noi aproape nişte copii, veniţi de prin satele pierdute ale judeţului şi nu doream decât să devenim ca dumneavoastră, model de om şi nu „doar un miez de dăscăliţă".

            Ne-aţi lăsat să vă privim ca pe o colegă mai mare, ca pe o soră nelipsită de lângă noi, aici, la catedră. îndemnurile rostite de dumnevostră ne-au răsunat şi peste ani.

            Unele v-au îmbrăţişat chiar profesia dumneavoastră... Iar dacă ar trebui să le ţineţi în braţe diplomele şi reuşitele, nu v-ar încăpea...

            Dacă unele nu au reuşit, poate, astfel, v-au imitat ca fiică, mamă şi soţie, amintindu-şi de sfaturile de viaţă oferite în orele de dirigenţie. Atunci nu le înţelegeau, poate... Dar, vremea a venit! A venit şi a trecut. Cu orele de practică pedagogică, de practică agricolă, cu cele de excursie, petrecute departe, prin ţară, sub ochiul grijuliu, de mamă.

            Ne înţelegeaţi şi vârsta şi aspiraţiile şi speranţele şi lacrimile şi bucuriile. Eraţi şi „aspră”, dacă era nevoie. Dar o exprimaţi cu tact, fără să răniţi pe cineva. Ştiaţi să încurajaţi acolo unde simţeaţi vocaţie, dar reţinere... Apreciam asta şi ştiam că vorbele frumoase vin, că nu le păstraţi, uitate... Citeaţi în noi talentul şi dăruirea, seriozitatea sau copilăria.          

            De aceea, v-am căutat şi vă căutăm şi peste ani. Un telefon, la sărbători poate, e prea puţin, dar e un fel de a vă spune că aţi rămas în sufletele noastre, ale atâtor generaţii!

            Ce s-ar fi întâmplat dacă Liceul Pedagogic n-ar fi avut atunci, în acele vremuri, astfel de profesori? Desigur, şirul e lung, lung... Modele multe! Enumerând, ai omite, poate şi nu asta s-ar dori! De unde am fi putut copia oare? Numai de la aceşti Profesori sau Profesoare, dintre care una deosebită sunteţi dumneavoastră, doamnă dirigintă! De aceea, niciun gând rostit sau scris nu e suficient!

            Cine a spus nu a greşit că o mamă bună plăteşte cât o sută de profesori, iar un profesor bun îţi pune pe mână brăţara cea mai de preţ, care este meseria! Iar eu am avut noroc de amândouă! Cum să uiţi asta?

            Să vă dea Dumnezeu multă sănătate şi bucurii, împliniri cu carul şi-l rugăm să ne audă rugăciunea şi gândurile noastre, ale acelora cărora le-aţi îndrumat paşii, alături de mama, în perioda cea mai importantă a vieţii, precum DĂSCĂLIŢA lui Octavian Goga.

            A vremii noastre, dreaptă muceniţă... doamnă dirigintă!         

            Cu mult drag, Nadia Linul Urian

 text preluat din volumul „Satul poveştilor” de Nadia Urian Linul, 

Editura ECREATOR, Baia Mare, 2019