Un bărbat din Chiraleş, prins băut la volan!
Mie, 08/16/2023 - 14:27
În seara de 15 august a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 37 de ani, din Chiraleș care conducea un autoturism, deși consumase alcool. Autoturismul condus de acesta a fost oprit pentru verificări pe Drumul Județean 162, în Sânmihaiu de Câmpie.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,54 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a transmis IPJ BN.
Citiţi şi:
- Nouă conducători auto aflați sub influența alcoolului, depistați de polițiști, s-au ales cu dosare penale și riscă închisoarea
- Şapte dosare penale pentru şoferi din Bistriţa-Năsăud. De unde sunt şi ce au făcut!
- Doi tineri din Bistriţa Bârgăului şi Tureac, depistați la volan sub influenţa alcoolului
- Băuţi, de Rusalii, la volan prin Bistriţa, Șieu-Sfântu, Viile Tecii şi Salva
- Șofer din Tureac, depistat la volan sub influența alcoolului

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 11:37
Scrisoare de mulțumire adresată corpului profesoral al Școlii Gimnaziale "Avram Iancu", Bistrița Sâm, 09:02
Andrei Marga: Despre „sistemul ocult” Vin, 15:59
Tineri cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Două persoane au fost arestate preventiv Cultura
Un adevărat focar de cultură, credință și iubire pentru carteÎn cartierul Subcetate din Bistrița,...
Comentarii
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Mormintele. La Bistrița -
Vin, 10:49
La Bistrița — sunt morminte,
Gropi ca-n cimitir și-un drum
Unde popi cu lungi veștminte,
Din...
Rus Augustin -
Joi, 16:28
Tot respectul celor din ... „vechea gardă” care după spusele gen. Carbonne, din timpul...
Rus Augustin -
Joi, 16:20
Mulțumesc preotului paroh al Parohiei din Budești, Plosca Florin Dorin, pe care cu respect îl...
Aniversări
În ceas aniversar, urăm scriitorului GAVRIL MOLDOVAN, senior editor al ziarului Răsunetul, multă sănătate, inspirație, împliniri personale şi...
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, d-lui GAVRILĂ BINDEA, din Bistriţa.
La mulţi ani!
Redacţia „...
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască har, părinte protosinghel Siluan Farcaș, duhovnic al Mănăstirii Dobric, iar la popas aniversar vă dorim mulţi...






















Adaugă comentariu nou