Doi tineri din Bistriţa Bârgăului şi Tureac, depistați la volan sub influenţa alcoolului
La data de 1 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat și oprit în trafic un autoturism care circula pe raza localității Șieu, iar la volan a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din Bistrița Bârgăului.
"Bărbatul se deplasa cu autoturismul pe Drumul Județean 173, deși consumase alcool. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost 0,53 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe, în vederea determinării alcoolemie", informează IPJ BN.
La data de 2 iunie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 25 de ani, din Tureac care conducea un autoturism, deși consumase alcool.
"Autoturismul a fost oprit pentru control pe Drumul Național 17, în localitatea Mureșenii Bârgăului, iar în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările", se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Nouă conducători auto aflați sub influența alcoolului, depistați de polițiști, s-au ales cu dosare penale și riscă închisoarea
- Şase conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolului riscă închisoarea! Pe ce drumuri i-au prins poliţiştii
- Să mai bem un păhărel şi să conducem niţel…
- Bărbat din Şieuţ, depistat la volan sub influenţa alcoolului
- Şoferi băuţi, depistaţi în trafic, în acest sfârşit de săptămână!
Adaugă comentariu nou