Bănuit de comiterea a 22 de furturi din auto, un minor din Bistriţa a ajuns în arest
La data de 16 august a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Biroul de Investigaţii Criminale, a fost identificat un minor de 17 ani care locuiește fără forme legale în Bistrița, bănuit de comiterea a 22 de furturi. Acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, fiind arestat preventiv și cercetat într-un alt dosar instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada 5 ianuarie 2022-7 iulie 2023, acesta ar fi pătruns în incinta a 22 de autoturisme parcate pe raza municipiului Bistrița, în unele cazuri profitând de faptul că portierele autoturismelor nu erau asigurate și ar fi sustras bunuri și bani. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor se ridică la aproximativ 39.000 lei.
Tânărul rămâne în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
***În foarte multe dintre cazurile de furt din autoturism, instrumentate de poliţişti, s-a constatat că infractorii au profitat de faptul că proprietarii au lăsat portierele autoturismelor neasigurate, că au etalat la vedere genţi, poşete, laptopuri sau telefoane mobile.
Polițiștii transmis următoarele recomandări proprietarilor de autoturisme :
- Acordați atenție locului ales pentru parcarea autoturismului. Acesta ar trebui să fie într-o zonă bine luminată pe timp de noapte;
- Păstrați-vă întotdeauna cheile (mai ales cele pentru mașinile dotate cu sistem Keyless), la loc sigur. Folosindu-se de cheile autoturismului, hoții își asigură succesul.
- Montați anvelopele pe autoturism folosind și prezoane antifurt.
- În cazul spargerii autoturismului vă recomandăm să nu pătrundeți în interior până la sosirea Poliției pentru a nu compromite eventualele urme lăsate de autori.
Video:
Citiţi şi:
- Tânăr din Bistriţa, reținut de polițiști, bănuit de comiterea mai multor furturi
- Peste 21 de furturi şi tâlhării, comise de doi tineri din Banat
- Seif metalic, cu 500.000 lei, furat de la sediul unei firme din Bistrița. Trei bărbați reținuți, după percheziții în Bihor
- Percheziții domiciliare la Dumitra. Două persoane, reţinute
- Percheziții la persoane bănuite de comiterea unor furturi! Spargere de peste 140.000 lei, la Cireşoaia
Adaugă comentariu nou