Primarul Dorin Vlașin: Încep lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale "Mihai Eminescu"!
Primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin, anunță demararea lucrărilor la unul dintre cele mai importante și complicate proiecte pe care le implementează autoritățile locale, și anume reabilitarea Școlii Gimnaziale "Mihai Eminescu".
"Deși ne-am dorit să începem lucrările în perioada vacanței, birocrația excesivă ne-a împiedicat, reușind, cu mari eforturi, să continuăm acest proiect la care s-a lucrat ani întregi. Prima fază a lucrărilor va presupune reabilitarea spațiilor exterioare, începând cu trotuarele limitrofe școlii. Astfel, începând de astăzi, cu ajutorul mai multor echipe am demarat în forță, lucrări la trotuarele din jurul școlii (inclusiv zona spitalului), urmând să lucreze cu toate forțele disponibile pentru finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor. Rugăm părinții, profesorii, elevii și comunitatea năsăudeană să facem efortul de a depăși cu bine și cu înțelegere această perioadă.
Vă rugăm să țineți cont de restricționarea circulației pe strada Virgil Șotropa, închisă temporar, unde se va interzice parcarea, lăsându-se doar o bandă pentru circulația auto. Vă vom ține la curent cu evoluția proiectului și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru asigurarea celor mai bune condiții de studiu în școlile năsăudene!", a explicat primarul Dorin Vlașin.
Proiectul “Reabilitarea, modernizarea, dotarea școlii gimnaziale „Mihai Eminescu” Năsăud și a infrastructurii urbane adiacente” este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritara 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b – Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale Obiectiv specific 13.1 – Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România.
Citiţi şi:
- Dorin Vlașin: La începutul lunii viitoare, încep lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale "Mihai Eminescu"!
- Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale "Mihai Eminescu" din Năsăud vor continua în viitorul exercițiu financiar!
- Primăria Năsăud: Proiect de reabilitare a Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, amenajarea unui parc şi a trotuarelor adiacente
- Năsăud. Reabilitarea Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu, la pachet cu amenajarea unui parc şi a trotuarelor din zona adiacentă
- Primarul Dorin Vlașin: Școala Valea Spinului din Năsăud, în reabilitare! Mulțumim Grupului Teraplast!
Adaugă comentariu nou