Bistrița în Topul orașelor cu cele mai ieftine creșe și grădinițe private din țară
Clubulcopiilor.ro este un director web unde părintii pot gasi cu usurinta informatii despre grădinițe și creșe, parcuri tematice, locuri de joacă, cursuri de perfecționare și inițiere, idei pentru excursii în natură, atracții turistice, restaurante prietenoase cu copiii precum si diverse evinimente adresate familiilor din Romania.
Numărul copiilor care merg la o creșă sau grădiniță privată din țară a crescut accelerat în ultimii 10 ani. Dacă în anul școlar 2013/2014, 16739 de preșcolari, care reprezentau 2.9% din totalul de preșcolari ai țării, urmau cursurile unei grădinițe private, în anul școlar 2021/2022, procentul aproape s-a triplat (7.1%) și numărul acestora a ajuns la 36770, potrivit unei analize făcute de echipa noastră a rapoartelor privind sistemul educațional din România, publicate de Institutul Național de Statistică.
Iar ritmul creșterii nu pare se oprească – doar în ultimul an, procentul preșcolarilor din învățământul privat a crescut cu 20%, cea mai mare creștere procentuală anuală din ultimii 10 ani.
În același timp, atât numărul grădinițelor de stat, cât și numărul preșcolarilor care merg la o grădiniță de stat, a scăzut semnificativ: de la 568659 în anul școlar 2013/2014, la aproximativ 481000 în anul școlar 2021/2022.
Unii părinți aleg învățământul preșcolar privat pentru flexibilitatea programului prelungit pe care acesta îl oferă, vacanțelor mai scurte, precum și datorită condițiilor și programei educaționale oferite, uneori mai bune decât în sistemul de stat.
Dar din ce în ce mai mulți părinți sunt nevoiți să aleagă pentru copiii lor sistemul de învățământ preșcolar sau antepreșcolar privat, deoarece se confruntă cu lipsa locurilor libere în creșele și grădinițele de stat. Acest lucru este mai pregnant în orașele mari ale țării, sau în comunitățile dormitor ale acestora, unde găsirea unui loc la o grădiniță, și în special la o creșă de stat, este uneori aproape imposibilă.
Creșterea numărului de elevi, dar și inflația, precum și costurile salariale în creștere cu personalul didactic au umflat costul învățământului privat din țară. Creșteri cu 50% ale costului educației private în ultimii doi ani de zile nu sunt ieșite din comun și acestea pun o presiune mare pe bugetele multor familii, bugete care sunt oricum afectate de creșterea costului de trai.
Astfel, Clubul Copiilor a încercat să afle care sunt costurile medii pentru învățământul privat din marile orașe ale țării, precum și orașele unde acesta este cel mai accesibil, raportat la nivelul salarial din zona respectivă.
Care este costul mediu lunar necesar pentru un copil care frecventează o creșă sau grădiniță privată în România? Clubul Copiilor a analizat costurile a peste 150 de instituții private de învățământ preșcolar si antepreșcolar din capitală și orașele reședință de județ ale țării. Costurile includ atât taxa lunară, cât și tariful pentru masă, care se percepe separat în majoritatea cazurilor.
În topul listei cu cele mai ridicate costuri medii sunt orașele Cluj-Napoca, București si Târgoviște.
Prețul mediu cel mai mare este in orașul Cluj-Napoca, unde taxă lunară medie este de 2270 RON, urmat imediat de capitală, unde prețul mediu lunar este de 2200 RON. De precizat că cea mai scumpă creșă/grădiniță din cele analizate de noi nu se află în orașul de sub Feleac, ci în capitală.
Dacă clasarea primelor două orașe nu este neapărat o surpriză pentru multă lume, clasarea orașului Târgoviște, precum și a orașelor Oradea și Târgu-Mureș în top 5 este surprinzătoare, aceste orașe nefiind în mod obișnuit asociate cu un cost ridicat al serviciilor.
Brașovul, Constanța și Ploieștiul sunt alte trei orașe care se regăsesc în top 10 și unde costul cu învățământul privat este mai mare decât media națională.
Top 10 orașe cu cel mai mare cost mediu lunar pentru cresă/grădinită:
Clasament
Oraș
Cost mediu lunar
Salariul mediu net
(iulie 2023)
1
Cluj-Napoca
2270 RON
5643 RON
2
București
2200 RON
5860 RON
3
Târgoviște
2050 RON
3740 RON
4
Oradea
2032 RON
3617 RON
5
Târgu Mureș
1900 RON
4266 RON
6
Brașov
1880 RON
4226 RON
7
Ploiești
1800 RON
4209 RON
8
Constanța
1750 RON
3962 RON
9
Râmnicu Vâlcea
1700 RON
3513 RON
10
Târgu Jiu
1700 RON
4388 RON
Orașele cu cele mai mici taxe lunare din sistemul privat în învățământul preșcolar din România
Orașele cu prețurile cele mai scăzute din clasamentul nostru sunt și orașele unde oferta învățământului privat este redusă. Arad (1105 RON/ lună), Giurgiu (1115RON/ lună) și Brăila(1210 RON/ lună) sunt orașele cu cele mai scăzute taxe din România în sistemul privat preșcolar. Mai jos sunt orașele cu prețurile creșelor și grădinițelor private și salariul mediu net aferent anului 2023:
Clasament
Oraș
Cost mediu lunar
Salariul mediu net
(iulie 2023)
1
Arad
1105 RON
3907 RON
2
Giurgiu
1115 RON
3927 RON
3
Brăila
1210 RON
3628 RON
4
Reșița
1240 RON
3477 RON
5
Focsani
1300 RON
3323 RON
6
Alba-Iulia
1300 RON
3982 RON
7
Bacău
1300 RON
4041 RON
8
Bistrița
1350 RON
3636 RON
9
Suceava
1350 RON
3506 RON
10
Galați
1350 RON
4021 RON
Cum se raportează prețul creșelor și grădinițelor la salariul mediu local
Chiar dacă Clujul și Bucureștiul au cele mai scumpe grădinițe și creșe private din țară, salariile din aceste orașe sunt cu mult peste media națională. Părinții care dispun de un salariu local mediu sau peste medie din aceste orașe vor suporta mult mai ușor costul învățământului privat decât părinții din multe alte orașe ale țării, unde costul învățământului privat este mai mic, dar și puterea de cumpărare este semnificativ mai mică.
Astfel, dacă analizăm costurile învățământului privat, raportate la puterea de cumpărare locală, topul se schimbă în mod radical. Atât Cluj-Napoca, cât și Bucureștiul, nu se mai regăsesc nici măcar în top 10. Locul lor este preluat de Oradea, Târgoviște și Râmnicu-Vâlcea. Altfel spus, acestea sunt orașele cu cele mai scumpe grădinițe și creșe private, raportate la puterea de cumpărare locală reprezentată prin salariul mediu net din aceste orașe.
Lista completă o regăsiți mai jos:
Clasament | Oraș | Raport cost mediu lunar la salariul mediu net |
1 | Oradea | 56% |
2 | Târgoviște | 55% |
3 | Râmnicu Vâlcea | 48% |
4 | Târgu Mureș | 45% |
5 | Brașov | 44% |
6 | Constanța | 44% |
7 | Slobozia | 43% |
8 | Drobeta Turnu Severin | 43% |
9 | Ploiești | 43% |
10 | Buzău | 42% |
11 | Satu Mare | 41% |
12 | Baia Mare | 41% |
13 | Cluj-Napoca | 40% |
14 | Pitești | 40% |
15 | Botoșani | 40% |
16 | Slatina | 40% |
17 | Călărași | 40% |
18 | Piatra Neamț | 39% |
19 | Focșani | 39% |
20 | Târgu Jiu | 39% |
21 | Suceava | 39% |
22 | Craiova | 38% |
23 | București | 38% |
24 | Iași | 37% |
25 | Bistrița | 37% |
26 | Reșița | 36% |
27 | Sibiu | 35% |
28 | Galați | 34% |
29 | Brăila | 33% |
30 | Alba-Iulia | 33% |
31 | Bacău | 32% |
32 | Timișoara | 29% |
33 | Giurgiu | 28% |
34 | Arad | 28% |
Costul mediu lunar în învățământul preșcolar privat la nivel național
La nivel național, 1600 RON este taxa medie lunară per copil pentru învățământul preșcolar și antepreșcolar. Taxa include și masa zilnică, care se percepe de cele mai multe ori separat, dar nu include alte costuri – cum ar fi cursurile opționale oferite de unele grădinițe.
Citiţi şi:
- Deputatul Robert Sighiartău: Masă caldă pentru copiii din creşe şi grădiniţe! Încă o măsură în sprijinul familiilor!
- IȘJ BN: 4850 de tichete pentru suport educațional, distribuite în școlile din Bistrița-Năsăud
- Grădiniţele din oraş, colegiile şi liceele teoretice- dezavantajate
- Din septembrie 2019, două grădiniţe private vor funcţiona în lichidare. Grădiniţa din Ghinda se desfiinţează
- În anul școlar 2024-2025, se vor înființa 80 de grupe/clase suplimentare în creșe, învățământ primar, gimnazial și liceal!
Adaugă comentariu nou