AJOFM BN: Toate cererile de subvenții depuse de angajatori anul trecut, pentru 1580 persoane, puse în plată până la 1 iunie!
Până la data de 1 iulie 2024 vor fi puse în plată toate solicitările angajatorilor înregistrate în anul 2023, pentru încheierea de convenţii în baza Legii nr. 76/2002, art. 80, respectiv 85, anunță Otilia Râpan, director executiv la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița – Năsăud. Potrivit acesteia, pentru cererile depuse în anul 2023, și anume pentru 1580 persoane, efortul financiar este de aproximativ 42.660.000 lei (pentru 12 luni).
Banii sunt acordaţi angajatorilor în scopul sprijinirii angajării persoanelor fără un loc de muncă de peste 45 de ani, a tinerilor de până la 29 de ani, a persoanelor cu handicap, a absolvenţilor, a persoanelor care sunt unici întreţinători de familie, a şomerilor de lungă durată.
De asemenea, AJOFM Bistriţa – Năsăud va continua cu cererile angajatorilor depuse în acest an.
TRebuie menționat că, în urma suplimentării bugetului asigurărilor sociale de stat al ANOFM, angajatorii din judeţul Bistriţa – Năsăud care au încheiat convenţii în anul 2022 cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița – Năsăud şi-au primit sumele restante pentru subvențiile acordate la angajarea diferitelor tipuri de șomeri. La data de 16 ianuarie 2024 toate sumele restante aferente convențiilor încheiate și neplătite de către AJOFM Bistriţa – Năsăud pe parcursul anului trecut au fost redirecţionate către conturile angajatorilor. Este vorba de suma de 20.001.811 lei.
Citiţi şi:
- Reabilitarea Castelului Teleki din Comlod, estimată la 51 milioane lei! Proiectul a fost depus pentru finanţare din fonduri europene
- AJOFM, fără bani pentru acordarea subvenţiilor
- Zece proiecte cu finanțare europeană derulate de AJOFM BN! Subvenţii de peste 25,5 milioane lei, plătite anul trecut în Bistriţa-Năsăud
- Subvenţii doar pe hârtie
- AJOFM BN: În atenția agenților economici, asociațiilor și fundațiilor, a contabilitor și a experților financiari care au solicitat subvenții la AJOFM Bistriţa – Năsăud pentru încadrarea în muncă conform art.80 și 85 în condițiile Legii nr.76/2002, privin
Adaugă comentariu nou