AJOFM, fără bani pentru acordarea subvenţiilor

Locurile de muncă pentru elevi şi studenţi, pentru absolvenţi, pentru şomerii cu vârste de peste 45 de ani, pentru şomerii unici întreţinători de familie sunt subvenţionate prin bugetul de şomaj, prin lege. Chiar dacă legea există, bugetul alocat în acest an, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud a cuprins fonduri reduse pentru stimularea angajatorilor şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Bugetul AJOFM pe 2009 pentru aplicarea acestor măsuri active este de 3.411.000 lei, jumătate din bugetul pe 2008.

„Avem o problemă că din prevederile bugetare pentru măsuri active pe 2009, nu putem angaja alte convenţii. Aşteptăm o rectificare bugetară care se poate efectua în cursul trimestrului III. Sperăm ca prevederile bugetare să capete consistenţă şi aşteptăm bani pentru convenţii (…) Cererea angajatorilor pentru acordarea de convenţii pe diferite tipuri de subvenţii este mare şi facem presiuni pentru obţinerea acestor bani de subvenţii”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Iany Moroşanu, directorul coordonator adjunct pe buget al AJOFM B-N.

Anul trecut, prin aplicarea măsurilor active, 2.474 de persoane au fost încadrate în muncă prin acordarea acestor subvenţii. Dintre aceştia, 330 erau persoane care au primit alocaţii pentru şomerii care se încadrează înainte de expirarea şomajului, 468 erau persoane cu vârste de peste 45 de ani, 307 erau absolvenţi, 696 au fost încadrate prin ocuparea temporară a forţei de muncă în lucrări publice în interes comunitar, 50 încadrate prin contracte de solidaritate, etc.

Anul acesta din cauza bugetului redus, doar 376 de persoane au fost încadrate în muncă, datorită acestor măsuri active. Cele mai multe persoane, 224, au fost încadrate prin ocuparea temporară a forţei de muncă în interes comunitar, 83 prin acordarea de alocaţii şomerilor care se încadrează înainte de expirarea şomajului, 26 prin stimularea mobilităţii forţei de muncă, 38 au fost încadrate prin organizarea cursurilor de formare profesională. Doar patru persoane au fost încadrate prin contracte de solidaritate şi un singur şomer cu vârsta de peste 45 de ani.

De asemenea, AJOFM nu dispune de bani pentru acordarea de subvenţii celorcare angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţei de vară, dar nici pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor.

Potrivit conducerii AJOFM,s-au transmis deja solicitări Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în sensul suplimentării bugetului, deoarece numeroşi agenţi economici din judeţ şi-au manifestat intenţia de a încheia convenţii cu AJOFM.

„În momentul de faţă este un blocaj din cauza bugetului pe care nu îl avem. Astăzi nu avem încheiate convenţii”,a concluzionat Iany Moroşan, directorul coordonator adjunct pe buget al AJOFM B-N.

Cum anul acesta, lipsesc banii pentru încheierea acestor convenţii, nu e de mirare faptul că firmele se feresc să îşi selecteze salariaţi din aceste categorii.

Comentarii

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5