Zi de sărbătoare la Ocnița, de Lăsatul secului!
Public generos, artiști mulți și pasionați, o atmosferă relaxantă, de sărbătoare, un dor de primăvară cu miresme de flori de câmp, parcă plutea peste tot și peste toate în căminul cultural din Ocnița – acestea fiind ingredientele unui spectacol, ca de obicei unic, minunat și mult gustat de părinți, de bunici și de toți spectatorii veniți din toate cele patru comune care își trimit…recruții la ‘’Cununa grâului’’ din Ocnița !!! Am sărbătorit, într-o îngemănare firească, așa, ca într-un buchet de flori, ziua de 8 martie ( Ziua Eternului Feminin!), ziua de 27 martie (Ziua când, în anul 1918, Sfatul Țării din Chișinău a proclamat Unirea Basarabiei cu Țara Mamă – România), Începutul Postului Sfintelor Paști, însă și apropiata aniversare a sufletului Ansamblului folcloric ‘’Cununa grâului’’ – doamna noastră, Cornelia Ardelean Archiudean!
Un cămin primitor în care o căldură specială parcă radia din privirile părinților și bunicilor sosiți la sală cu treizeci, patruzeci de minute înainte de spectacol, a dat aripi copiilor Cununii mobilizându-i la o autodepășire totală în tot ceea ce au prezentat pe scenă! Spectacolul a debutat sub semnul cântecului Corneliei Dorul meu mă duce iară la măicuța-n fapt de seară. Toți spectatorii, majoritatea aflați la vârsta la care satul, mama, tata, dorul de casă și de …acasă înseamnă totul, au vibrat parcă la acest mesaj. Apoi cântecul de debut al spectacolului M-ai făcut măicuță bună, cântat din cele peste 50 de glasuri cristaline de copii, a adus lacrimi pe obrajii încântați ai mămicilor și bunicuțelor. Pe scena mare, generoasă și totuși parcă aproape neîncăpătoare, au jucat și s-au jucat copii și tineri cu vârste întea 6 și 18 ani! Vom menționa pentru Istoria Cununii dar și spre încântarea părinților, că azi a debutat ca artistă, pe scena din Ocnița, o viitoare mare dansatoare - Ana Kiss din Milaș, care tocmai a aniversat …6 ani pe 12 martie, la brațul unui băiat exceptional - Ionuț Precub din Archiud, deja dansator consacrat! Au dansat, alături de ei, parcă plutind într-un val, văl și voal de emoție, alți pitici de poveste – Andreea Dorgo (la 6 ani), Nicolas Butta (7 ani), Cristi Deak (8 ani), Luca Florea (8 ani), Ianis Bugnar (9 ani), alături de dansatorii din generația 2014 – care anul acesta vor împlini 10 ani - Andrada Farcaș, Matei Dorgo, Sofia Coman, Elena Kiss, Miruna Cătinean, Răzvan Cătinean, Ștefania Ardelean, Lucas Bugnar, Vlad Moldovan, Elena Asoltanei, dar și de Răzvan și Miruna Cătinean, Cristian Valea și Cristian Oltenaș, Ionut Cotoi și Andreea Radu aflați în cea de-a 11-a și/sau a 12-a primăvară a vieții…
Grupa juniorilor Cununii a dansat o suită de dansuri de pe Valea Someșului și…o premieră pentru ei la Ocnița, un dans din Maramures pe care le-au dansat minunat! Azi soliștii vocali ai Cununii au fost toți din…pepiniera Corneliei – Teodor Someșan, din Posmuș, cu o voce caldă, promițătoare, Alexandra Moldovan din Pintic, debut absolut pe scenă, surprinzător de dezinvoltă… Ștefania Danciu și Patrisia Vărărean ambele din Pintic – fete talentate, ambițioase care dansează minunat și își drămuiesc timpul luând și ore de canto popular la Bistrița! ! Din Stupini Cristian Oltenaș a prezentat două cântece frumoase cu talent și dăruire, apoi Ocnița s-a prezentat cu Daria Dorgo, dansatoare și solistă a Cununii, azi elevă serioasă și talentată a Liceului de muzică din Bistrița, apoi vedeta serii a fost dansatoarea de ieri și solista de ieri, profesoara de azi - Iulia Roxana Horga!
Seniorii Cununii, într-o formulă cu 14 perechi, au prezentat o suită de dansuri de la Monor, una de dansuri din Marmureș și, surpriza serii, în premieră la Ocnița, un obicei de nuntă minunat, îndelung aplaudat de spectatorii cărora dansurile, și obiceiul în totalitate, le-au amintit de nunțile de odinioară…Lacrimi și iarăși lacrimi de fericire, de bucurie…și de încredere că, iată, copii aceștia nu lasă uitate obiceiurile bunilor și străbunilor lor…Coregraful nostru Bogdan Adrian Pîntea a făcut de bună seamă minuni la repetiții cu acești copii și tineri al căror nume îl scriem pe răbojul binefăcător al Amintirilor viitoare: Florin Ioana-Daria Dorgo, Manu Rostaș-Diana Lupu, Dănuț Ioja- Andra Sabău, Teodor Ioja - Niculina Cioarec, Darius Bugnar- Diana Leuca, Laurențiu Coman – Roxana Bugnar, Daniel Romonți – Maria Cătinean, Lucian Toma – Ștefania Danciu, David Cătinean – Patrisia Vărărean, Ionuț Rostaș – Zenuța Dombi, Robert Horvath – Andreea Bartoș lor adăugându-li-se trei perechi de la juniori!
Spectacolul a fost prezentat de Cornelia mai emoționată ca oricând în preajma sărbătorii și sărbătoririi zilei de naștere, a unei zile așteptată cu o nesfârșită recunoștință față de Bunul Dumnezeu! Ea a reușit să ne transmită nouă tuturor bucuria din sufletul ei și încântarea trăită de ea alături de sătenii noștri dragi pe care i-a nemurit în cântecele ei în cei peste 50 de ani de activitate artistică neîntreruptă!
Alături de noi au fost, cu modestie și cu încântare, mulți consilieri din Consiliul local al comunei Teaca în frunte cu doamna Cristina Sava dar și cu viceprimarul Florin Oltean, care desi cu probleme de…locomoție a ținut să fie prezent cu un cuvânt de salut pentru Doamne, cu ocazia Zilei de 8 martie!!
Vreau să precizez că nu am invitat pe nimeni, în mod special la spectacol, ca urmare au fost prezenți în sală toți cei la care le-a fost dor de…dor! De dor și de întâlnirea cu tinerii minune ai ‘’Cununii grâului’’!
Ziua de 17 martie 2024 a fost așadar o zi de mare sărbătoare la Ocnița, o zi a bucuriei și a speranței. Relatarea mea, sentimentală, nu poate reda în întregime farmecul acestei zile și nu poate descrie bucuria din sufletele artiștilor și ale spectatorilor! Sper doar ca fiecare să se regăsească măcar cu un gând sau cu o fărâmă de mândrie absolut firească în povestea pe care am scris-o cu sufletul…
Doamne ajută!
Florentin Archiudean
Citiţi şi:
- Ansamblul "Cununa grâului" și Cornelia Ardelean Archiudean, la Sânmihaiu de Câmpie, la sărbătoarea Zilei Naționale! Felicitări primarului Ioan Mate și directorului școlii, Ana Moldovan!
- Cununa grâului din Ocnița – spectacol la Viile Tecii!
- O poveste de succes- ‘’Cununa grâului’’ Ocnița, la 12 ani de activitate și peste 50 de mici artiști pe scenă!
- Tradiţiile din Bistriţa-Năsăud, la mare! Cornelia Ardelean Archiudean şi ’’Cununa grâului’’ la Ziua Marinei Române!
- ’’Cununa Grâului’’ Ocnița a îmbrăcat ia românească la Neuchatel, Les Bois și Geneva!
Adaugă comentariu nou