Licitațiile pentru eficientizarea energetică a blocurilor din Năsăud, spre final! Lucrările încep în luna august!
Procedura de achiziții publice pentru contractele de lucrări de eficientizare energetică a blocurilor din Năsăud se apropie de final. Potrivit primarului Dorin Vlașin, sunt două proiecte care includ cele mai mari patru blocuri din oraș, contractele de execuție urmând să fie semnate în cel mult în două-trei săptămâni. Dacă nu vor exista contestații, foarte probabil lucrările vor debuta în luna august.
Sunt două proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență - Componenta 5 - Valul Renovării, la Apelul de proiecte de renovare energetică aprofundată a clădirilor rezidențiale, PNRR/2022/C5/1-A.3.2/1, aferent rundei a doua (Proiectul ,,Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud - etapa II” - Subproiectul 1) și Apelul de proiecte de renovare energetică aprofundată a clădirilor rezidențiale, PNRR/2022/C5/1-A.3.2/1, aferent rundei a doua- (Proiectul ,,Creșterea eficientei energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud - etapa II” - Subproiectul 2).
Cele patru blocuri importante care vor primi o față nouă, contribuind la confortul locatarilor, dar și la aspectul mai plăcut al orașului sunt 4 BIS - Str. Iacob Mureșianu și C1 - Str. Bistriței (Subproiectul 1) și Bl. 67 și Bl. 1 - Bulevardul Grănicerilor (Subproiectul 2).
Valoarea celor două finanțări este de 25.643.194, 15 lei (inclusiv TVA), echivalentul a 5.212.031,00 euro.
Săptămâna viitoare, Primăria Năsăud va depune alte patru proiecte - cu zece blocuri vizate - la ADR Nord-Vest pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Citiţi şi:
- Liceul Economic şi patru blocuri din Năsăud, eficientizate energetic prin PNRR!
- Năsăud. Lucrările de eficientizare energetică a Liceului Economic și a blocurilor de locuințe, în procedură de achiziție
- Liceul Economic şi patru blocuri din Năsăud, eficientizate energetic cu bani din PNRR
- Primarul Dorin Vlaşin: Patru dintre cele mai mari blocuri din Năsăud vor fi reabilitate energetic cu peste 5.000.000 de euro!
- Primăria Năsăud a semnat, anul trecut, contracte de finanțare de 17 milioane euro! Ce proiecte se vor derula
Adaugă comentariu nou