După 20 de ani – povestea unui vis împlinit la ’’Cununa grâului’’ din Ocnița

           De curând ne-am întors, noi copiii între 7 si 72 de ani ai Ansamblului Folcloric ’’CUNUNA GRÂULUI’’ OCNIȚA de la Ziua Marinei Române, invitați fiind ai comandantului garnizoanei Mangalia, domnul comandor Mihai Dănilă! Trebuie să precizez că sub comanda mea strict...militară și sub îndrumarea artistică a doamnei mele, Cornelia Ardelean Archiudean, ne-am aflat anul acesta pentru a 20-a oară,  cu binecuvântarea Sfintei Maria la Ziua Marinei Române. Am început în anul 2002 cu Ansamblul Folcloric ’’Doinița’’ al Cercului Militar Bistrița, când împreună cu doi oameni minunați de la malul Mării - colonelul Dumitru Inderjoschi și colonelul Cristian Soare, pe atunci șeful Cercului militar (Casa Armatei) Constanța) am gândit și am planificat participarea  formațiior artistice ale Casei de Cultură a Armatei din Bistrița la Ziua Marinei! Atunci, în 2002, la prima... agapă de după primul spectacol am...’’amenințat’’ gazdele noastre că...am hotărât, cu de la noi putere, ca de acum încolo, timp de 20, de ani să venim la Ziua Marinei! Toată lumea s-a distrat de glumă. De o glumă care, iată, în anul 2024 a devenit realitate, adică Victorie. Victoria cuvântului dat, Victoria perseverenței și a seriozității, Victoria unei prietenii adevărate cu Marea și cu vajnicii ei marinari militari!

         Până in anul 2013 Ansamblul folcloric Doinița a purtat stindardul victoriei pe redutele constănțene. Au fost 11 ani (excepție făcând anul 2009) în care am susținut vreo 50 de manifestări folclorice la Constanța și peste tot unde ’’Luna Spiritualității Marinărești’’ o cerea, de-a lungul litoralului și în inima unităților militare ale marinei! Din anul 2014  prezența folclorului bistrițean la Ziua Marinei sub privirea și cu binecuvântarea Fecioarei Maria, Ocrotitoarea Marinarilor și a noastră a tuturor, a fost asigurată de Ansamblul Folcloric ’’CUNUNA GRÂULUI’’ OCNIȚA formația artistică înființată împreună cu Cornelia în satul nostru natal de Ziua Armatei,  la ...25 octombrie 2011!  Au urmat alți 9 ani de prezență  la manifestările artistice, de data aceasta în garnizoana Mangalia, gazdele noastre fiind militarii marinari comandați de doi oameni unici, minunați, dedicați meseriei armelor și în mod egal Datoriei de a apăra tradițiile ancestrale ale Neamului Românesc! Domnii comandori Petrică Pârvu și Mihai Dănilă și-au asumat, succesiv,  în mod voluntar și aplicat, sarcina și riscul dar, de ce nu, și bucuria și satisfacția de a fi gazdele unor tineri artiști dedicați apărării și promovării unicității sufletului românesc din mina de aur numită  tradiții populare și folclor românesc!

           Dacă în perioada 2002 – 2013 au participat la turnee în garnizoana Constanța, un număr de vreo 500 de copii și tineri din satele Bistriței și Năsăudului, între anii 2013 – 2024 alți vreo 900 de  copii și tineri artiști au cunoscut splendoarea Mării și s-au afirmat pe scenele din Mangalia. Anul acesta, 2024, am sărbătorit cea de-a  20-a participare la Ziua Marinei, însumat,  cu cele două Ansambluri Folclorice! A fost un an minunat, la fel ca toți ceilalți dealtfel, însă mai frumos ca niciodată parcă! Comandantul Garnizoanei Mangalia, Liga Navală Mangalia și chiar primăria Mangalia s-au întrecut în a ne asigura condiții de spectacol speciale și condiții de cazare deosebite! Eu, ca fost militar, am uneori un discurs cam...cazon și le-am spus mereu prietenilor noștri marinarii, oameni unici prin determinare, prin deprinderea cu lucrul bine făcut că, Ziua Marinei este frumoasă, minunată oricum, însă este ....și mai frumoasă CU NOI, cu cântecele și cu dansurile noastre! Zâmbetele de încântare ale gazdelor noastre la ascultarea acestor cuvinte ne-au întinerit sufletele și ne-au dat noi puteri să continuăm lupta! Lupta cu noi înșine, lupta cu inerția vremii și a vremurilor, lupta cu propriile noastre ...hachițe, lupta cu inamicul nevăzut însă bine garnisit cu arme și cu bagaje numit...RENUNȚARE!! Iată-ne deci, noi ’’Cununa Grâului’’, fiii sufletești ai prietenilor noștri din Les Bois, Elveția ( care ne-au botezat)  dar și fii sufletești ai Marinarilor Români care ne cultivă gândul și aspirația spre noi înălțimi, spre domolirea Valurilor mării învolburate și spre domolirea Valului Uniformizator al acestui Vest care mie( sper că doar mie!”) mi se pare că și-a pierdut busola firescului...

             Compania noastră de artiști a mobilizat anul acesta 38 de ostași, fiecare cu misiunea lui! Misiune îndeplinită – 6 evoluții în fața publicului în 7 zile de turneu! La ultimul spectacol organizat de Primăria Mangalia ne-au aplaudat peste 2000 de turiști aflați pe litoral! Ne-am simțit Artiști iar lui Cristian Deak la 7 ani și lui Luca Florea la 8 ani, le-a fost suficient să urce pe scenă pentru a cuceri imediat publicul doar cu zîmbetul lor....Dansurile din Câmpia Transilvaniei și cele din Maramureș alături de cântecele lui Luca Florea și ale Mădălinei Oltean au transmis publicului încântat mesajul:  DA, SUNTEM ÎNCĂ AICI, ÎN GRĂDINA CU FLORI MULTE A SUFLETULUI ROMÂNESC NEMURITOR! Apoi Cornelia, Cornelia Ardelean Archiudean – suflet din sufletul Neamului său, ne-a cântat încântându-ne și sădind Speranța în dăinuire chiar dacă recitalul ei a început invariabil cu versurile  Vară, vară primăvară/ NU mai sunt feciori în țară/ Nu mai sunt feciori la plug/ Și nici patru boi la jug!....

          Am transmis mereu așadar un mesaj optimist, chiar și printre lacrimile noastre, care se vor semnal de alarmă pentru dăinuirea Sufletului Românesc! După 20 de ani de prezență la Ziua Marinei Române cu cele două Ansambluri Folclorice și după cele peste 100 de prezențe în fața publicului credem că Misiunea este îndeplinită iar aliniamentul dorit a fost atins și consolidat...în teren!!

          După 20 de ani...la braț cu Alexandre Dumas, mușchetarii Florin, Manu, Lucian, Darius, Robert, Ionuț, Max, Ionuț, Lucas, Luca și Cristian  încurajați de domnițele Maria, Zenuța, Diana, Andra, Andreea, Elena, Andreea, Andreea - se plimbă printre...dâlmele Ocniței luptând nu cu ostașii cardinalului Richelieu ci cu roboții fără suflet ai Uniformizării cu orice preț și cu morile de vânt care bântuie lumea de la un capăt la altul!!

        Nu știm ce va mai fi! Din păcate oamenii sunt sub vremuri, nu sunt vremurile sub oameni! Noi sperăm cu putere că Bunul Dumnezeu ne va ierta și va salva Lumea Sa văzând jertfa celor( chiar dacă, aparent, puțini...)  care îl iubesc și ascultă de Cuvântul Lui! Oricum la Ocnița, într-un colț uitat de lume, Speranța nu vrea să se predea cu nici un preț!

Ordin de luptă dat de

Colonel (în neretragere, încă) Florentin Archiudean 

 

   

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5