Trei volume despre Biserică, Spiritualitate și Mass-media, semnate de Pr. dr. Maxim Morariu, lansate la Cluj-Napoca

Trei dintre cele mai recente volume semnate de protos. dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, doctor în Teologie și scriitor erudit (a publicat, editat, coordonat sau tradus 46 de volume de teologie, istorie și literatură și peste 350 de și articole științifice), în prezent fiind inspector eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei și eclesiarh la Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Saint-Hubert (Quebec), au fost lansate în cadrul unui eveniment cultural și editorial, miercuri seara, 16 octombrie 2024, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu. Au participat clerici, teologi, oameni de cultură, precum și numeroși credincioși clujeni și bistrițeni.

În cadrul evenimentului, desfășurat de la ora 18:30, în biserica parohială, imediat după slujba Vecerniei, au fost lansate următoarele trei volume: „Evanghelia. Editoriale în Har”, apărut la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului, „Spiritualitate și isihism românesc” și „Mass-Media, internetul și Biserica Ortodoxă astăzi. Provocări, soluții și radiografii”, ambele publicate la Presa Universitară Clujeană. Cel din urmă volum este rodul unei fructoase colaborări între părintele Maxim Morariu și arhidiaconul Dan-Grigore Văscu, directorul Radio Renașterea, marcând o contribuție importantă la documentarea și descoperirea mai multor lucruri „în legătură cu acest univers complex, încă neexploatat în profunzime, pe care îl reprezintă mass-media și internetul din mediul bisericesc”.

În deschidere, alocuțiuni au rostit arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, care a apreciat conținutul volumelor și i-a felicitat pe autori, precum și parohul bisericii, preotul paroh Adrian Medan, în calitate de gazdă. 

Au luat cuvântul și au prezentat cele trei cărți: arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, istoricul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, doamna dr. Iulia Medveschi și arhid. Dan-Grigore Văscu, directorul Radio Renașterea.

De asemenea, autorul volumelor, părintele protosinghel Maxim Morariu, a vorbit despre conținutul cărților și le-a mulțumit celor care au contribuit la apariția acestora, precum și tuturor celor prezenți.

Evenimentul editorial, moderat și prezentat de către preotul Grigore Toma Someșan, slujitor în cadrul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Cluj-Napoca, a fost completat cu un recital de pricesne susținut de tânăra interpretă de muzică populară Amalia Țuțuruga.

Scurtă biografie a autorului

Protosinghelul Maxim (Iuliu-Marius) Morariu (n. 1991, Salva, jud. B-N) este doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude); este absolvent a două facultăți, a două masterate, bursier al Institutului Ecumenic de la Bossey (Elveția). De asemenea, a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad. Până în prezent, a publicat, editat, coordonat sau tradus 46 de volume de teologie, istorie și literatură și peste 350 de studii și articole științifice, în țară și străinătate. Este membru al colegiului editorial a 10 reviste de specialitate (3 indexate Web of Science). În anii 2021 și 2023 a primit premiul de excelență în cercetare științifică din partea Universității Babeș-Bolyai, clasându-se în primii 2% dintre cercetătorii din domeniul lui la nivel global, pe baza numărului de citări întrunite, timp de doi ani consecutiv.

Începând din anul 2022, este eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Saint-Hubert (Quebec) și, din anul 2024, inspector eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.

Ca om de radio, realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița). De asemenea, colaborează cu portalul creștin-ortodox Doxologia.ro.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 
 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5