Nina Liuță, masterat cu distincție la Imperial College London din Marea Britanie, universitate de top mondial

La doi anișori, flebețea bunicilor și a celor apropiați a plecat de la Bistrița pe o vreme câinioasă la miez de noapte în compania părinților din considerente economice și dorința de mai bine să-și încerce norocul pe un târâm  necunoscut. S-au stabilit  tocmai la Vancover in British Columbia-Canada, la capătul lumii, pe malul Pacificului, la aproape 9000 km de țară, dispusă să-i primeacă. Nici distanța, nici despărțirea n-au constituit impedimente în manifestarea dragostei și devoțiunii lor fața de țara de origine și locurile unde au viețuit și s-au format.Î

ncă din primii ani de la stabilirea la Vancouver, Nina a dovedit calități speciale, ce i-au permis să activeze într-o trupă de balet sub îndrumarea unei prime balerine a Teatrului de Operă din New York, să cânte la flaut în orchestra școlii cu care a prezentat spectacole apreciate în școală și comunitate.

În perioada învățământului preuniversitar și universitar a obținut rezultate apreciate la superlativ. Pe baza rezultatelor de excepție obținute în anii de studiu la Facultatea de Științe din cadrul Universității “Simon Fraser’’ din Vancouver – Canada, recomandărilor celor ce i-au călăuzit pașii, interviului susținut și evaluărilor universității organizatoare, începând cu anul universitar 2023/2024, a fost admisă la Master of Science (MSCI) la Imperial College London, una dintre cele mai prestigioase universități publice de cercetare din Marea Britanie din topul mondial din domeniul științei și tehnologiei. Pe primul loc se situează Massachusetts Institute of Technology (MIT), Imperial College London se situează pe doi, University of Oxford pe locul trei, Harvard se află pe patruurmată la mică distanță de Cambridge, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca e situată pe locul 781-790.

La sfârșitul lunii septembrie 2024 a susținut examenul pe care l-a promovat cu distincție, festivitatea de absolvire urmând să aibă loc în luna iunie 2025. Bucuria și mândria noii izbânzi a determinat autorul acestor rânduri, (care e bunicul său matern – n.n.), să o întrebe dacă o poate gratula cu ceva din pensie, mai ales că autoritățile au transmis că, până la sfârșitul lunii octombrie 2024 va intra în posesia deciziei cu drepturi majorate. (Fiind vorba de o dată certă sperăm că promisiunea să fie onorată, că nu e vorba de de vreo greșeală ori de o dată incertă de genul: “până la sfârșitul lumii – n.n.!!). Răspunsul a fost pozitiv, dar cu unele corective, în sensul că a solicitat să nu-i trimitem bani, ci niște legume și fructe autohtone a căror calitate o râvnește, motivat și de faptul că face parte din categoria veganilor, ce evită să consume carne, pește, ouă, produse lactate, miere, grăsimi provenite de la animale și orice produs care implică direct sau indirect utilizarea umană a animalelor. Are și o calitate specială într-o formulare românească mai originală și destul de nostimă impusă de distanță în sensul că pentru ea cel mai important este “să ne facem lucrul !!”, adică să folosim judicios timpul disponibil, care odată pierdut nu mai poate fi recuperat. Cum parcursul devenirii sale va continua prin studiul de doctorat, atât bunicul, de o mai ci, (căruia bunul și vrednicul părinte doctorat în teologie ortodoxă Ioan Marius Pintican, i-a reamintit și explicat recent că nu e decât un pasager călător pe drumul vieții a cărei călătorie poate fi oricând întreruptă – n.n.) cât și cei apropiați o asigură că o vor gratula cu o plasă de gampiri, cu niște părădaise, cu niște povilă din poame, cu niște mere bistrițene ori ce-or mai avea”. Felicitări!

***

Nici distanța, nici despărțirea n-au constituit impedimente în manifestarea dragostei și devoțiunii lor fața de țara de origine și locurile unde au viețuit și s-au format.Relevantă în acest sens ni se pare a fi o imagine cu familia din Biserica Ortodoxă Română cu Hramul  “Adormirea Maicii Domnului” de la Mijlocenii Bârgăului, monument istoric datând de  la 1780,  păstorită la acea vreme de părintele iconom stavrofor Eugen Trif, unchiul mamei sale, vrednic și merituos succesor al părintelui protopop  iconom stavrofor Pop Augustin  (26.11.1901 - 18.03.1985 - de la Mijlocenii Bârgăului,  campionul sacrificiilor pe altarul neamului românesc, supraviețuitor miraculos al Masacrului abominabil comis în urmă cu 80 ani, respectiv,  în  noaptea de 10/11.10.1944, la Prundu Bârgăului, probabil singurul om de pe planetă, care a reuşit,  după ce a fost împuşcat mişeleşte în cap, să învingă cu ajutorul credinței și un sumum de împrejurări favorabile  moartea hâdă şi să revină la viaţă. Aceasta i-a permis să slujească  în continuare până la pensionarea sa survenită la 01.11.1973 și a trecut la cele veșnice la 08.03.1985, la vârsta de 84 ani, după 41 de ani, de la groaznicul eveniment. – n.n.). 

Comentarii

22/10/24 10:24
Liuta

Felicitări suntem mândri de nepotica noastră., felicitări 🎊 și multa sănătate.,,

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5