Proiectul „STOP VIOLENȚĂ! EDUCAȚIE PENTRU RESPECT ȘI SIGURANȚĂ” – un pas important spre un mediu școlar sigur și respectuos
Liceul Tehnologic Agricol Bistrița implementează, în perioada noiembrie 2024 - mai 2025, proiectul „STOP VIOLENȚĂ! EDUCAȚIE PENTRU RESPECT ȘI SIGURANȚĂ”, în cadrul programului inițiat de Ministerul Educației „Împreună prindem curaj”. Cu un buget total de 5.000 de lei, proiectul are ca obiectiv principal prevenirea și combaterea violenței în școală prin activități educaționale, de sensibilizare și formare.
Prin implementarea acestui proiect, se urmărește:
- Creșterea nivelului de siguranță și confort emoțional pentru elevi și cadrele didactice;
- Îmbunătățirea climatului școlar prin promovarea valorilor de respect, toleranță și cooperare;
- Dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor, pentru a face față provocărilor din mediul actual;
- Prevenirea și reducerea comportamentelor violente prin activități educaționale bine structurate.
Proiectul include o serie de activități practice și interactive menite să abordeze problematica violenței:
- Dezbatere tematică: „Cunoașterea legii, protecția noastră”, în parteneriat cu Biroul Siguranță Școlară Bistrița-Năsăud.
- Vizită educațională: În luna februarie 2025, Liceul Tehnologic Agricol, în parteneriat cu Penitenciarul Bistrița, va organiza o vizită pentru prezentarea unor exemple de „așa NU”. Elevii vor înțelege consecințele grave ale actelor de violență și vor învăța din greșelile altora.
- Parteneriat familie-școală: Activitatea „Împreună pentru un mediu fără violență” va implica părinți, profesori și elevi, consolidând dialogul și colaborarea pentru prevenirea violenței.
- Sesiune de formare pentru profesori: În martie 2025, se va organiza un workshop intitulat „Tehnici eficiente de gestionare a violenței în școală: Instrumente și strategii pentru profesori”, menit să le ofere cadrelor didactice soluții practice pentru a face față situațiilor conflictuale.
Acest proiect reprezintă un angajament comun al școlii, părinților și comunității locale pentru a asigura un mediu educațional bazat pe respect, siguranță și încredere. Este un pas important pentru combaterea comportamentelor violente și pentru dezvoltarea personală și socială a elevilor.
„Împreună prindem curaj” să construim un viitor fără violență!Proiectul este o dovadă că prin educație, implicare și colaborare, putem transforma școlile în spații unde fiecare copil se simte respectat, apreciat și protejat.
Liceul Tehnologic Agricol Bistrița
Echipa proiectului
,,STOP VIOLENȚĂ! EDUCAȚIE PENTRU RESPECT ȘI SIGURANȚĂ”
Citiţi şi:
- Sub coordonarea CJRAE BN, șase unități de învățământ au beneficiat de fonduri pentru proiecte de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar
- Jandarmeria, pe înţelesul elevilor
- Proiect educațional „VIOLENȚA NU TE FACE MARE”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Bistrița
- CÂŞTIGĂTORII CONCURSULUI JUDEŢEAN „ÎNTINDE MÂNA,PRIETENE!”
- Deputatul Cristina Iurişniţi, în raportul de activitate parlamentară: Peste 130 de propuneri legislative, din care 11 legi promulgate
Adaugă comentariu nou