Vrednic este ! Vasile Filipaş, noul preot de la Parohia Rusu Bârgăului
Mitropolia Clujului a organizat concurs pentru postul de preot al Parohiei Rusu Bârgăului, în urma căruia părintele Vasile Filipaş a fost declarat Admis.
Părintele Vasile Filipaş este din anul 2011 în Parohia Manic, unde cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei a resfinţit biserica după ce a efectuat ample lucrări: pictură, o nouă clopotniţă, modernizarea curţii şi a împrejurimii bisericii. Dar cel mai important lucru pentru părintele Vasile este activitatea misionară prin săvârşirea slujbelor după programul liturgic, săvârşirea Sf. Taine a Maslului în toate posturile de peste an, procesiune cu icoana Sfântului Mare Mucenic Mina în ajunul hramului. De asemenea, la Manic s-a înfiinţat corul de tineri „Sfântul Nicolae” dirijat de doamna preoteasă prof. Veronica Filipaş, absolventă a Facultăţii de Teologie.
După cum a declarat pentru Răsunetul părintele protopop Alexandru Vidican instalarea va avea loc duminică, 23 martie, când credincioşii îi vor mulţumi şi părintelui Ioan Platon care a slujit ani buni în altarul bisericii „Sf.Ierarh Nicolae” Rusu Bârgăului.
Spunem „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” şi îi urăm părintelui Vasile Filipaş mulţi ani de păstorire cu sănătate şi bucurii duhovniceşti, la Rusu Bârgăului.
Citiţi şi:
- Mitropolitul Andrei a sfințit pictura bisericii parohiale din Manic. Parohul Vasile Filipaș, ridicat la rangul de iconom stavrofor. Preoteasa prof. Sabina Filipaș, distinsă cu Ordinul „Mihai Vodă”
- Manic – o parohie cu două biserici şi un preot vrednic
- Tania Plăian, Varga Krisztina şi Marian Filipaş, bronz cu echipa la Europene
- Antrenorul Marian Filipaş, aur european cu echipa de cadete
- Ioana Sîngeorzan şi Adela Strună, alături de antrenorul Marian Filipaş, bronz cu echipa de junioare 2, la Europene! Antrenorul Emilian Bulbuc, argint cu juniorii 2!
Comentarii
Om de aleasă omenie. O familie exemplară.
Dumnezeu să-i ajute ca și până acum.
Adaugă comentariu nou