Dublă lansare de carte - Niculina Laza
Joi, 06/12/2025 - 13:06
-Delia Enya Cîrcu-
Într-o atmosferă caldă, ca între prieteni, a avut loc recent o dublă lansare de carte în Huedin, aducând împreună prietenii autoarei şi iubitorii de literatură din oraș. Evenimentul a fost prilejuit de apariția volumului de debut al Niculinei Laza, ”Poarta cuvintelor”, publicat la editura George Coșbuc - Bistrița, dar și de lansarea postumă a cărții ”Mult haz, uneori și la necaz” - Casa de Editură Dokia - Cluj, a regretatului scriitor Nicolae Șteiu, tatăl poetei.
Volumul ,,Poarta cuvintelor" reprezintă intrarea oficială a Niculinei Laza în lumea literară. Cartea cuprinde poezii scrise în vers liber, în care autoarea își deschide sufletul și împărtășește trăiri, gânduri și emoții, cu sinceritate și sensibilitate. Fiecare poezie e o mărturisire și, totodată, o invitație la introspecție. Volumul a fost primit cu multă căldură și aprecieri la superlativ din partea celor prezenți, care i-au recunoscut sensibilitatea și frumusețea creatoare.
Un moment aparte al întâlnirii a fost lansarea volumului ,,Mult haz, uneori și la necaz” al regretatului Nicolae Șteiu. Cartea, apărută după dispariția autorului, cuprinde epigrame, cugetări și expresii umoristice, păstrând astfel vie amprenta sa inconfundabilă de spirit și umor. Prezentarea cărții a fost însoțită de momente de evocare emoționantă a personalității și a pasiunii lui Nicolae Şteiu pentru cuvântul scris și pentru umorul fin, care i-au caracterizat creația.
Lansarea a fost mai mult decât un eveniment literar — a fost o întâlnire caldă între oameni care iubesc cartea, într-un cadru prietenos, cu discuții libere, momente de lectură și emoții împărtășite. La final, participanții au rămas la o sesiune de autografe, conversații și felicitări, dovedind încă o dată că literatura creează punți trainice între oameni.

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Doru Vălean -
Lun, 09:46
Bună ziua, Doamne ajută! Este interesant, însă, după părerea mea, ar fi de dorit să faceți...
Mormintele. La Bistrița -
Dum, 23:18
La Bistrița — sunt morminte,
Dar când cazi în gropi de viu,
Ești Hamlet, plângi oseminte,
N-ai...
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
prof. Vasile Găurean -
Sâm, 07:49
La Mulți Ani!Sănătate și bucurie dv. și familiei.
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem cordiale urări de bine domnului profesor Florin Florian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița Bârgăului.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Annamària Antal, director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret...
În această zi deosebită, adresăm calde urări de bine doamnei Marinela (Neli) Lazea, consilier superior în cadrul Primăriei Bistrița.























Comentarii
Clar că Dinastia de scriitori ,,Dumitru Munteanu” confirmă și arată temeinicie spre viitor. O bucurie că semnele sunt atât de bune!
Felicitări și spor, spor!
Adaugă comentariu nou