La Bistriţa, prima maşină ridicată pentru neachitarea taxei de parcare!
Ieri, pe strada Arțarilor, un autovehicul a fost depistat într-o parcare publică cu plată fără a avea achitată taxa de parcare. Astăzi, la o nouă verificare, autovehiculul era tot acolo, tot fără taxa achitată.
Pe cale de consecință, în baza prevederilor HCL 54/2025 privind regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată din municipiul Bistrița, agentul constatator a dispus ridicarea mașinii, iar proprietarul autovehiculului va fi sancționat și cu o amendă în cuantum de 600 lei.
☝️ Aceleași măsuri vor fi aplicate și proprietarilor autoturismelor abandonate în parcările publice cu plată, precum și conducătorilor auto care staționează pe Linia Verde și pe Axa de transport public, în zona destinată circulației mijloacelor de transport public.
Vă recomandăm să respectați Regulamentul, să achitați taxa de parcare și să evitați astfel sancțiunile și costurile inutile!
Poliția Locală Bistrița
Citiţi şi:
- Digitalizarea societății C&F DECORCONSTRUCT INVEST S.R.L.
- Ioan Turc: Săptămâna viitoare vom avea deja situația fiecărui lot de teren eligibil pentru a deveni parcare!
- Primarul Ioan Turc: Planurile urbanistice zonale pentru 427 noi locuri de parcare! Prima parcare etajată, pe str. Vasile Lupu
- Consiliul Judeţean cumpără un teren în proximitatea Spitalului Judeţean, pentru un acces secundar şi locuri de parcare! Cât costă!
- Ioan Turc: Primăria vrea să lase Bistrița fără circa 1000 de locuri de parcare! Există soluţii!
Adaugă comentariu nou