Atenție, verificați! Începând cu 1 mai, peste 7.200 de viniete albastre eliberate în 2025 nu mai sunt valabile
Începând cu 1 mai, peste 7.200 de viniete albastre eliberate în 2025 nu mai sunt valabile. Dacă dețineți o vinietă anuală de parcare, verificați termenul de valabilitate înscris pe document înainte de a staționa.
Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 54/2025 persoanele fizice și juridice care dețin autoturisme/autoutilitare tip Dacia Dokker și altele asemenea, înmatriculate în municipiul Bistrița sau achiziționate în leasing pot beneficia de un tarif special de 100 lei/an pentru persoane fizice, 200 lei/an pentru persoane juridice, respectiv 300 lei/an pentru persoane fizice și juridice care dețin autoutilitare cu masa maximă autorizată de 3,5 to, altele decât cele de tip Dacia Dokker și altele asemenea, înmatriculate în municipiul Bistrița sau achiziționate în leasing, pentru care se va elibera o vinietă albastră.
Pentru autovehiculele înmatriculate în alte localități se poate achita un abonament general: 100 lei/lună, 200 lei/trimestru, 350 lei/semestru sau 600 lei/an.
Plata se poate efectua prin transfer bancar sau direct la casieria Direcției Patrimoniu.
Vinieta se afișează pe parbriz, în colțul stânga sus, cu toate elementele vizibile.
Vă reamintim că staționarea în parcările publice cu plată fără a deține vinietă albastră valabilă sau fără a achita contravaloarea taxei de parcare se sancționează cu amendă între 300 și 600 lei.
Citiţi şi:
- Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Bistriţa, aprobat de Consiliul Local! Primarul Gabriel Lazany: Vinieta albastră este o facilitate, nu o obligație!
- Regulament nou pentru parcări, la Bistrița! Apare vinieta albastră!
- Aproximativ 17.000 de viniete albastre eliberate de Primăria Bistrița! Poliția Locală a început să aplice sancțiuni
- Vinieta albastră este disponibilă de astăzi la vânzare!
- Vinieta albastră poate fi achiziționată și de la casieriile Direcției Venituri pentru cei care NU dețin loc de parcare de reședință!
























Adaugă comentariu nou