Deputatul Daniel Suciu, la a doua ediție a Conferinței pentru femei „Dumnezeul care mă vede”

O bucurie dar și o provocare să vorbesc în fața a peste 700 de femei creștine într-un eveniment altfel la Parlamentul României. Felicitări Larisa Ciupe pentru dedicarea în slujba semenilor tăi!, a declarat deputatul Daniel Suciu, participant la ediția a doua a Conferinței pentru femei „Dumnezeul care mă vede”.
***
Conferința pentru femei „Dumnezeul care mă vede” – ediția a II-a, cu tema „Eliberată din labirintul anxietății” – a fost mult mai mult decât un eveniment. A fost o întâlnire cu Dumnezeu.
Nu vorbesc despre un succes înțeles în termenii acestei lumi, ci despre un succes spiritual care a atins inimi, a schimbat perspective și a adus alinare sufletelor obosite. Sute de femei au ales să fie acolo și fiecare dintre ele a trăit ceva unic – un moment în care a putut să lase jos povara și să simtă că este văzută, iubită și înțeleasă de Dumnezeul cel viu.
Această conferință nu este despre mine, despre organizatori sau despre loc. Este despre Dumnezeu. Despre cum El cunoaște adâncimea sufletului nostru și are puterea să rupă lanțurile anxietății, ale fricii, ale poverilor de zi cu zi. Este despre punți de lumină ridicate între femei, despre legături noi care s-au format în prezența Lui.
Și nu e puțin lucru că am ales să ducem această lumină chiar în Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor – locul unde se dau legi, unde se hotărăsc lucruri decisive pentru viitorul țării. În acel spațiu, care adesea este asociat cu politică, decizii și putere, noi am adus prezența lui Dumnezeu. Am transformat o sală rece într-un loc de închinare, într-un sanctuar unde sute de femei au cântat, s-au rugat și au primit liniște din partea Celui care schimbă vieți.
Am văzut lacrimi care s-au transformat în zâmbete. Am văzut fețe încruntate care s-au luminat. Am văzut femei care au venit apăsate și au plecat cu speranță. Pentru multe dintre ele, această conferință a însemnat un nou început.
De aceea spun: „Dumnezeul care mă vede” nu este doar o conferință, ci o lucrare prin care Dumnezeu ridică o generație de femei curajoase, puternice și ancorate în credință.
Îmi doresc din toată inima ca și pe viitor să continuăm să construim acest spațiu sfânt, unde femeile să vină nu doar să asculte, ci să fie schimbate. Îmi doresc ca femeile creștine să aibă un impact real asupra societății – prin caracter, prin frumusețea interioară, prin curaj și prin credință. Și cred că ceea ce a început acum va continua să crească, pentru că Dumnezeu este Cel care veghează și binecuvântează fiecare pas.
Conferința „Dumnezeul care mă vede” va rămâne un reper pentru suflete. O dovadă că Dumnezeu vede fiecare lacrimă, aude fiecare suspin și răspunde atunci când Îl cauți. Și atunci când El răspunde, totul se schimbă.
Vreau să îmi exprim recunoștința din inimă pentru toți cei care au făcut posibilă conferința „Dumnezeul care mă vede” – ediția a II-a.
Mulțumesc Bisericii Penticostale Filadelfia București, prin implicarea fratelui pastor Oros Nicu, a Daniela Dragan și a întregii echipe care au sprijinit lucrarea și au pus umărul la organizare.
Un cuvânt special de mulțumire pentru pastorul Silviu Mut și prietenei mele Antonia Fudulu– pentru sprijin, susținere și pentru faptul că a ales să fie din nou alături de mine și la această a doua ediție.
Mulțumesc, de asemenea, domnului deputat Daniel Suciu și domnului senator Titus Corlățean pentru disponibilitatea lor, pentru sprijinul acordat și pentru faptul că au ales să fie prezenți la acest eveniment.
Le sunt profund recunoscătoare invitaților noștri,Stefy Stefy și Estera Lunca-Onoriu pentru mesajele lor pline de har și putere. Mulțumesc echipei de laudă și închinare – Emma Repede și Cristi Emma Repede – pentru atmosfera de închinare autentică pe care au creat-o.
Dar nu în ultimul rând lui Catalin Vasile împreună cu echipa Prodocens Media care este ajutorul și îndrumătorul meu în acest proiect minunat.
Această lucrare nu ar fi fost posibilă fără fiecare dintre voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească din belșug!, a scris Larisa Ciupe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5