MInistrul Bogdan Ivan: Reactoare nucleare de ultimă generație, în România! Energie constantă și sigură, 24/7
La Doicești suntem în ultima etapă de studii de design și fezabilitate pentru proiectul SMR (Small Modular Reactors), reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni. Felicit companiile românești, parte din acest proiect, care și-au asumat în fața mea soluții de finanțare pentru FEED 2 și că vor finaliza această etapă până în 28 februarie 2026, anunță ministrul Energiei, BOgdan Ivan, într-o postare pe pagina de facebook.
" Tehnologia pe care se bazează proiectul este singura din lume care a primit 2 aprobări de design din partea reglementatorului nuclear din SUA. 6 reactoare nucleare de mici dimensiuni, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW, vor produce 462 MW în bandă, la un factor de capacitate de peste 95%.
Proiectul SMR va crea peste 2.000 locuri de muncă în perioada construcției și peste 230 permanente, pentru operarea centralei.
În paralel, am cerut o analiză clară asupra dezvoltării și a altor proiecte SMR în România, pentru că vorbim despre o tehnologie sigură, fără emisii, capabilă să livreze energie constantă și să susțină sistemul național pentru încă cel puțin 30 de ani.
România a stat prea mult timp fără decizii clare în zona energiei nucleare. Ca ministru, îmi asum să schimb această abordare: cu date, cu rigoare și cu asumare!", menționează ministrul Ivan.
Citiţi şi:
- Beclean şi Cristeştii Ciceului, locaţii pentru reactoare nucleare?
- Ministrul Bogdan Ivan: Construim împreună viitorul nuclear al României! Întâlnire cu o delegație din Canada
- Ministrul Bogdan Ivan: Energia nu ține cont de frontiere, iar România și Ungaria aplică împreună soluții pentru stabilitatea regiunii.
- Ministrul Bogdan Ivan: Dialog transatlantic pentru securitate și viitorul energiei!
- Traian Ogâgău: Domnului Suciu îi transmit să-şi caute o comună sigură, dacă vrea să candideze la primărie

























Adaugă comentariu nou