Proiect de suflet în Parohia Ortodoxă Sita: „Din familie cu iubire, în familia din parohie"
Lun, 04/20/2026 - 10:57
În perioada 25 noiembrie 2025 - 5 aprilie 2026, în Parohia Ortodoxă Sita, Protopopiatul Beclean, s-au desfășurat o serie de ample activități în scopul implementării proiectului catehetic intitulat: „Din familie cu iubire, în familia din parohie", în ideea participării la Concursul National Catehetic organizat de Patriarhia Română, care în acest an poartă titlul: „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice."
Prin catehezele părintelui Emanuel Sălăjan și activitățile aplicative, s-a încercat consolidarea legăturii dintre familie și parohie, prin implicarea copiiilor, tinerilor și părinților în viața liturgică și catehetică a Bisericii, formarea și întărirea valorilor creștine în rândul copiilor și tinerilor, prin cunoașterea învățăturii de credință și a modelelor de viață ale Maicii Domnului și ale sfinților, precum și promovarea familiei ca spațiu al educației religioase și al iubirii creștine, prin activități comune de rugăciune, tradiție și implicare în comunitatea parohială.
Astfel, grupul catehetic a fost alcătuit din 16 copii și tineri care au participat cu conștiinciozitate la activități dintre cele mai diverse, în funcție de tematica proiectului și de caracteristicile perioadei de desfășurare.
În postul Crăciunului activitățile au vizat pregătirea unui concert de colinde susținut în biserică în ziua praznicului Crăciunului, moment urmat de colindarea comunității împreună cu preotul paroh și doamna preoteasă, purtând icoana Nașterii Domnului și vestind bucuria sărbătorii în casele credincioșilor, care i-au întâmpinat pe copii cu dulciuri și prăjituri tradiționale.
În perioada Postului Mare, activitățile au avut un caracter mai profund catehetic și formativ, fiind organizate ateliere dedicate Maicii Domnului, în cadrul cărora copiii au realizat icoane pe sticlă și au participat la procesiunea organizată de preotul paroh în Duminica Ortodoxiei, subliniind importanța cinstirii sfintelor icoane în viața Bisericii.
Tot în această perioadă au fost desfășurate activități dedicate sfinților mucenici și femeilor cuvioase, copiii realizând felicitări pentru mame și bunici și participând la pregătirea mucenicilor, ca expresie a tradiției și a bucuriei creștine.
Pe tot parcursul proiectului au fost integrate și activități de tip cercetare familială, prin interviuri realizate în familii și analiza fotografiilor vechi și noi, evidențiindu-se rolul femeii în viața Bisericii și continuitatea valorilor creștine între generații.
De asemenea, în ambele perioade liturgice, copiii au fost implicați în viața liturgică a parohiei, fiind încurajați să participe la Spovedanie, Împărtășanie și Taina Sfântului Maslu împreună cu familiile lor, precum și să aprofundeze porunca a V-a din Decalog, prin întocmirea de pomelnice și cultivarea rugăciunii pentru părinți și bunici.
Astfel, activitățile au îmbinat dimensiunea catehetică, liturgică și familială, fiind integrate organic în timpul liturgic al Bisericii și în dinamica vieții parohiale.
Scopul proiectului a fost formarea și consolidarea legăturii dintre familie și parohie prin activități catehetice cu caracter educativ și formativ, desfășurate într-un mod lejer și atractiv, care să încurajeze implicarea liberă și bucuria participării copiilor și tinerilor la viața Bisericii.
Preotul Emanuel Sălăjan
Citiţi şi:
- La Sita, copiii aproape de Biserică şi de comunitate, prin grija părintelui Emanuel Sălăjan
- Peste 1700 de copii și tineri, premiaţi de Mitropolitul Andrei la Concursul Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”
- Felicitări, părinte Emanuel Sălăjan! Copiii din Sita s-au bucurat "Pe Brațele Bisericii"
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, în mijlocul credincioșilor din Sita. Preotul paroh Emanuel Sălăjan, hirotesit sachelar! Primarul Sorin Hognogi, distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”
- Zile de poveste pentru tinerii din parohiile Spermezeu și Sita

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Naționalitatea unui neam, se știe că atârnă, înainte de toate, de limba...
Comentarii
rasunetul -
Joi, 06:27
0 263 233 583 - Centrul de Sănătate Mintală
Tămășan Coralia Felicia -
Mie, 18:24
Oare cine a scris versurile,tot domnul Mititelu?
Toni -
Mie, 15:19
Despre reabilitarea Ansamblului Arhitectural Sugălete din Bistriţa se vorbeşte de multă vreme....
ELENA RUS -
Mie, 14:47
Bună ziua. Doresc să donez și eu cărți.Vă rog un nr.de telefon cu o persoană de contact.Vreau să...
IOAN TUNS -
Mar, 16:14
Felicitări, Cristina! Sănătate și mult succes în noua misiune!
Aniversări
La ceas aniversar, urările noastre se îndreaptă către doamna prof. Crina Clapou, directorul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița.
În zi de naştere, îi urăm primarului comunei Măgura Ilvei, inginer diplomat VALER AVRAM, multă sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de...
În zi aniversară, adresăm cele mai calde urări doamnei profesor Ștefănescu Camelia-Ghizela, directorul Școlii Gimnaziale Șieuț.























Adaugă comentariu nou