PRO-VERBE: S-a dus bou și s-a întors vacă

Alexandru UIUIU

Când discutăm despre câte un om care a fost pe la școli înalte de formă și s-a întors neputincios, umblă  o vorbă foarte populară printre noi, care  spune: „s-a dus bou și s-a întors vacă.” Adică, dacă un om n-are minte și e leneș, degeaba se duce în cele mai ilustre școli, pentru că de acolo se întoarce la fel de slab mental, oricât s-ar investi în el.

                 Vorba aceasta are un umor mușcător, inteligent, potrivit ardelenilor, pentru că, de multe ori, întâlnim oameni cu diplome care ne spun că au fost în „școli înalte”, dar nu sunt buni aproape de nimic atunci când dau de problemele reale, adevărate, de problemele vieții de zi cu zi.

                    Nu pot să nu amintesc aici de versurile eminesciene:” Ai noștri tineri la Paris învață/La gât cravatei cum să facă nodul/Apoi ei vin și fericesc norodul/Cu chipul lor isteț de oaie creață.” Pentru noi Clujul universitar servește mai bine ca reper decât Parisul, pentru că mulți tineri stau câte un an-doi pe acolo în chefuri și se întorc apoi în orașele lor să dea lecții de șmecherie și huzur.

              De multe ori este mult mai de folos în viață un mecanic priceput, care a dezasamblat și a asamblat cu propriile lui mâini o grămadă de mașini, decât un inginer care gândește totul teoretic și îi pune pe alții să rezolve probleme pe care el nu le cunoaște din practica propriilor mâini, care dezvoltă natural gândirea.

                 Am pățit și eu așa. Și, de fiecare dată când îmi pornește mașina, îi aduc mulțumiri unui om care și-a dat seama - ca și Pepelea - unde trebuie bătut cuiul. Pentru că niște ingineri m-au amăgit ani de zile să-mi împing mașina la pornire, deși, din punctul lor de vedere, era reparată conform schemelor din manual.

                 Așadar, să ne punem încrederea în învățătura simplă și temeinică. Pentru că analfabetismul funcțional, despre care se tot vorbește, se poate traduce și așa: școală la care s-a dus bou și s-a întors vacă.

***

ALEXANDRU UIUIU este scriitor și jurnalist, născut în Feldru BN, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, având titlul științific de Doctor obținut la U.B.B.. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând scriitoricește în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Mișcarea Literară”,"Euphorion",Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5