PRO-VERBE: Am ieșit desculț în stradă și eram trist până când am văzut un cerșetor care nu avea picioare
-
View the full image
Alexandru UIUIU/Revista Zestrea
Am ieșit desculț în stradă și eram trist până când am văzut un cerșetor care nu avea picioare, a spus odată un înțelept, care și-a dat seama că îi era bine comparându-se cu altul căruia îi era mult mai rău.
Omul are tendința să se compare cu ceilalți oameni și există două feluri de a face asta: unul în sus, privind spre cei cărora le este mai bine, care au mai mult și care au reușit mai multe lucruri în viață, și altul în jos, cu cei mai necăjiți, mai bolnavi, săraci și mai năpăstuiți de soartă.
Cea mai frecventă tendință este aceea de a ne compara cu cei care au mai mult și de aici se naște o sursă de suferință, pentru că omul începe să-și dorească ceea ce nu este, cee ace nu are și ceea ce, poate, nu i se cuvine. El este un fel de om, iar cel care are mai mult este un alt fel de om. Unul a făcut ceva în viață, iar cel care a dobândit mai mult a făcut altceva în viață. Această suferință nesfârșită a comparației cu cei superiori este inutilă.
Ei bine, la celălalt capăt, acolo unde ne comparăm cu cei care au mai puțin și sunt mai necăjiți, se naște o stare de bine, pentru că măcar noi nu ne-am lăsat pradă tuturor ispitelor, am trăit cuviincios și normal și avem pe masă pâinea noastră cea de toate zilele.
Așadar, recomandarea înțeleaptă rămâne aceasta: atunci când te simți năpăstuit și crezi că Dumnezeu ți-a dat prea puțin, uită-te la alții, cărora viața le-a luat totul, și bucură-te de puținul pe care îl ai.
Într-o bună zi, când vei fi plin de tristețe fiindcă n-ai avut bani pentru o pereche de pantofi, îți vei da seama că, așa desculț cum ești, ești sănătos și poți merge înainte, spre deosebire de alții care, în împrejurări tragice, și-au pierdut picioarele.
***
ALEXANDRU UIUIU este scriitor și jurnalist, născut în Feldru BN, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, având titlul științific de Doctor obținut la U.B.B.. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând scriitoricește în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Mișcarea Literară”,"Euphorion",Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

























Comentarii
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Adaugă comentariu nou