Despărțământul ASTRA Beclean – la înălțimea așteptărilor
Marți, 20 octombrie Despărțământul ASTRA Beclean organiza o activitate inedită: Triada culturală… martiri, regine și domnitori, un proiect inteligent, destinat generațiilor prezente, prin care acestea, pot înțelege trecutul din care avem de învățat, își pot asuma obiective prezente pentru necesitatea implicării fiecăruia dintre noi, și-și pot proiecta viiutorul copiilor de astăzi, mai bun, probabil, decât putea fi imaginat de bunicii de altădată.
M-a bucurat enorm studiul prezentat de pr. Marin Lărgean din Cociu, Sfinții martiri năsăudeni - Tănase Todoran din Bichigi, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, martiri ai credinței ortodoxe, în condițiile în care, Curtea de la Viena urmărea extinderea și întărirea catolicismului, aflat în concurență cu calvinismul și luteranismul vremii. Preotul Lărgean face referiri și la cartea apărută recent: Ofensiva uniatismului în Țara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran, ediția a II-a, adăugită, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2024, 145 pag, autor pr. Ion Alexandru Mizgan. Este o carte pe care-i bine s-o aibă în biblioteca personală fiecare familie de credinciși, ortodocși sau greco- catolici, pentru că în ea vom găsi starea religioasă a Ținutului năsăudean, văzută de mari istorici și cărturari responsabili pentru scrisul lor: Silviu Dragomir, Samuil Micu-Clain, Inochentie Micu, Gh. Șincai, Petru Maior, Simion Bărnuțiu, August Treboniu Laurian, Alexandru Papiu Ilarian, Nicolae Bocșan, Mircea Păcurariu, Sorin Șipoș, Ioan Lupaș, Ștefan Pascu, Dumitru Stăniloae, Ioan Rămureanu, Milan Șesan, Teodor Bodogae, Petru Maior, Nicolae Iorga, Nicolae Densușeanu, C-tin C Giurescu, Augustin Bunea, Virgil Șotropa, Iulian Marțian, Florian Porcius, Dasvid Prodan, Ștefan Meteș, Keith Hitckins, I. Dumitru Snagov, Teodor V. Damșa, Mathias Bernath, Carol Golner, Ion Bunea, Augustin Bunea, Silvestru Augustin Prunduș, Alexandru Moraru Clermente Plăianu, Ioan M. Bota, Macarie Drăgoi, Bartolomeu Valeriu Anania, Benedict Bistrițeanul… Balada lui Tănasă Tudoran, culeasă și cântată de Valeria Peter Predescu, a fost cântată magistral de cunoscuta solista Alina Ceuca.
Despre regina Maria, soția lui Ferdinand, ne-a vorbit magistral pr. inspector școlar dr. Adrian Cherhaț, o expunere academică, cu amănunte picante, din care aflam și faptul că regina își creștea copiii în religie ortodoxă și că datorită lor și ea s-a împrtășit la ierahul ortodox, deși provenea dintr-o familie de protestanți. Amănunte se află în Jurnalul reginei și în Jurnalul patriarhului Miron Cristea (se pot consulta pentru autenticitatea faptei…). Texte din rugăciunea Reginei pentru prosperitatea poporului său, poporul român au fost prezentate artistic de elevii de la Clubul copiilor Beclean, instruiți de D-șoara prof. Valeria Pop. Un moment excelent aplaudat de întreaga sală…
Un studiu bine gândit, despre domnitorul Dimitrie Cantemir, primul român membru al unei Academii străine (Berlin) a fost prezentat de pr. Ioan Aurel Rus, care, pentru a scoate în evidență măreția acestei personalități aparținând națiunii române, a folosit atât bibliografie românească, cât și străină, valoroasă prin bogăția informației. Demersul preotului I A Rus demonstra cât de valoroasă era personalitatea domnitorului român Dimitrie Cantemir atât în cultura Europei, cât și în istoria acestui continent, câtă implicare și câtă viziune avea domnituorul român în vremurile în care a trăit. Un astfel de exemplu merită luat în seamă…
Eleva de clasa a V-a, Raisa Marinela Rus, după câțiva ani de școală petrecuți în Spania (unde lucrau temporar părinții), a învățat să cânte la fluer, pe note și texte muzicale. Repertoriul său a încântat publicul asistent. Iată copii care, revenind acasă din străinătate, aduc și lucruri sau obiceiuri frumoase. (Din nefericire alți copii pot aduce aspecte negative, periculoase ! Depinde de fiecare familie…)
Programul moderat de prof. dr. Vasile Marc s-a încheiat apoteotic cu un recital al artistei Alina Ceuca, din care n-au lipsit cântecele grănicerești năsăudene. Alina Ceuca, Valeria Pop și Raisa Rus au primit frumoase buchete de flori, diplome și icoane cu Sfinții martiri năsăudeni, înmânate de președintele ASTREI Beclean – pr. Ioan Aurel Rus. Diplome și icoane au primit și lectorii conferințelor audiate – pr. Marin Lărgean și pr. dr. Adrian Cherhaț/ inspector școlar.
Comentariile și aprecierile au continuat la un pahar de vin cu vechii astriști – familia profesorilor Leon și Ligia Dănilă, familia medicului Rurac și a altor beclenari bucuroși de măreția și frumusețea evenimentelor culturale pe care le promovează ASTRA Beclean în orașul lor. A fost o activitate minunată de care s-a bucurat și delegația ASTREI Năsăud: ing. Ovidiu și Mirela Maghiar, Macedon Suciu, Livia Gavrilaș și Ioan Seni. Imaginea prezidiului, cu preoții implicați, cu liderii ASTREI și cu rebrezentații școlii demontra cât de benefică este unitatea dintre Biserică, Școală și ASTRA pentru liniștea și performanțele unei comunități. Felicitări Primăriei și Consiliului Local pentru spațiul pus la dispoziție, felicitări Bisericii și Școlii pentru implicare, felicitări copiilor și părinților prezenți la o activitate atât de reușită.
Prof. Ioan Seni,
Președinte de onoare ASTRA Năsăud
.
Citiţi şi:
- Astriști năsăudeni prezenți la activitățile ASTREI- Beclean și Șomcuta Mare
- 80 de ani de la odiosul masacru al celor 7 Martiri de sub Heniu de către trupele hortiste la Prundu Bârgăului
- Prof. Ioan Seni: Breviar ASTRA Năsăud pe luna ianuarie 2026
- Copii din Republica Moldova, la Tabăra Internațională „Acasă la noi”
- 46 de copii din Republica Moldova vin în Tabăra Acasă la noi, în judeţ
























Adaugă comentariu nou