Poposind lângă statuia lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca
Din județul Bistrița-Năsăud sunt multe persoane care au legături cu municipiul Cluj-Napoca, și unele, au trecut negreșit prin Piața Mihai Viteazul, având astfel ocazia să privească statuia domnitorului, despre care istoricul A. D. Xenopol spunea că este „Steaua care va luci totdeauna viitorul poporului român”.
Statuia, înaltă de șapte metri, operă a sculptorului Marius Butunoiu, este așezată pe un soclu de 4,70 m, îl prezintă pe Mihai Viteazul călare pe un cal bine strunit, pregătit parcă de noi fapte mărețe care i-au marcat scurta sa domnie. Privind monumentul, cu basoreliefurile aflate pe soclu și inscripția „MIHAI VITEAZUL 1593 – 1601, DOMN AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI, AL ARDEALULUI ȘI A TOATĂ ȚARA MOLDOVEI, devii curios să afli mai multe despre uriașa personalitate din istoria românilor. Îți poți satisface curiozitatea dacă lecturezi cartea prof. Damian Todița, „MIHAI VITEAZUL ȘI CLUJUL”, care cu răbdare și persverență, încă din vremea studenției, timp de peste trei decenii, a adunat informații care scot în evidență legăturile lui Mihai Viteazul , a familiei sale, a unor colaboratori (mai ales Baba Novac) cu Clujul. Izvoarele istorice folosite de autor sunt foarte diferite și explicate pe înțelesul tuturor, astfel că îți poți forma o imagine mulțumitoare despre condițiile în care s-a format și dezvoltat Clujul, despre prezența lui Mihai Viteazul prin zona, despre raporturile cu autoritățile.
Cartea nu ar trebui să lipsească din biblioteca oricărea familii care se respectă, a celor care calcă prin orașul actual „pe un pământ cu mare și îndelungată istorie, pe care suntem datori să-l cunoaștem și să-l prețuim cu toții, deopotrivă și împreună”
Poposind câteva clipe lângă statuia lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca, mi-au venit în minte cum îl vedea pașa Hassan: „Sălbaicul vodă e-n zale și-n fier / Și zalele-i zuruie crunte,/ Gigantică poart-o cupolă pe frunte,/ Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,/ Iar barda din stânga-i ajunge la cer/ Și vodă-i un munte”.
Prof. Rus Augustin
Citiţi şi:
- Mihai Vodă Viteazul și Valea Bârgăului. Unirea de la 1600
- Criticul Alex Ştefănescu, academicianul Ioan Aurel Pop şi mitropolitul Andrei, conferinţă la Bistriţa despre Mihai Viteazul
- Apariție editorială: „Mihai Viteazul, apărător al creștinătății”, coordonator Mircea Gelu Buta
- Ion Șandru: Lucrarea de canalizare a apelor pluviale de pe str. Mihai Viteazu este binevenită! De ce mai apar probleme
- Criticul Alex Ştefănescu şi Mitropolitul Andrei, la Bistriţa
























Adaugă comentariu nou