Alexandru Pugna - La Curţile Dorului
Libris Braşov a editat un album de folclor autentic purtând marca îndrăgitului artist Alexandru Pugna. „La Curţile Dorului” adună piese trecute prin filtrul sufletului interpretului, nu mai puţin de 23 la număr. „ Pentru mine, apariţia acestui album reprezintă o mare bucurie, deoarece marchează un număr important de ani dedicaţi punerii în valoare a cântecului neamului din care fac parte dar şi împlinirea unei vârste rotunde. O piatră de hotar dacă vreţi, ce doresc să devină un reper important pe drumul parcurs de mine până acum. Am aşezat pe acest album cântece pe care le-am trecut prin filtrul meu sufletesc, cărora am încercat să le dau viaţă şi în a căror mesaje am încercat să se regăsească cât mai mulţi oameni care în diverse etape ale vieţii lor trec prin multe stări sufleteşti. Pentru că, ce este cântecul dacă nu o stare a sufletului? Mereu am fost preocupat de filozofia de viaţă a ţăranului din ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, pe care am descoperit-o de atâtea ori în cântecele pline de înţelepciunea proverbială a ţăranului român, pline de acel farmec unic pe care-l descoperi doar atunci când aceste cântece sunt ascultate cu… sufletul. Pline de bucuria vieţii dar şi de alinări sufleteşti atunci când clipa o cere, cântece în care s-au picurat parcă fărâme de neistovită duioşie a neamului din care facem parte, mereu am avut în gând acest ţel: să scot la lumină cât mai multe cântece zămislite de moşii şi strămoşii noştri pe acest binecuvântat pământ al Bistriţei şi Năsăudului. Nu mi-am dorit niciodată să cânt orice, doar de dragul succesului care să vină rapid, de dorinţa de a mă face cât mai repede cunoscut, de a epata şi poate de aici vine şi marea mea bucurie că abordând doar cântecul autentic am reuşit, totuşi, să impun cântecele curate şi adevărate ale neamului meu, chiar dacă uneori competiţia cu „cântecele comerciale” era greu de dus, era inegală. Şi în ultima perioadă de timp, această bucurie este dublată de constatarea că din urmă vin tineri dornici să meargă pe acel drum al autenticului, al „esenţei” şi nu a „suprafeţei” din folclorul neamului nostru. Acest lucru mă determină să am nădejdea că spiritualitatea satului nostru este încă vie, că va lumina în continuare veacurile acestei lumi. Toate aceste bucurii şi realizări ale mele nu ar fi fost posibile dacă nu aveam alături de mine oameni minunaţi care să mă sprijine, să mă îndrume, să mă susţină. Tuturor acestor oameni, dar şi publicului larg, ce iubeşte folclorul, se cuvine să vă aduc mulţumirile şi recunoştinţa mea”, spune pe copertă Alexandru Pugna. Un album de pus la sufletul celor ce iubesc muzica adevărată.
Citiţi şi:
- Alexandru Pugna: Pe noul album „De dragoste, de dor, de voie bună” găsim stări ale sufletului ţăranului român. Publicul trebuie educat, trebuie explicat care sunt cântecele ce reprezintă partea de identitate naţională
- Moş Nicolae le-a adus năsăudenilor un CD cu Alexandru Pugna
- Alexandru Pugna la curţile dorului…
- A murit una dintre cele mai mari artiste din istoria judeţului, iubită de o ţară întreagă. De acum va cânta îngerilor!
- Un Destin celebru, mii de clipe de bucurii, Alexandru Pugna
Adaugă comentariu nou