Frumuseţea tradiţiilor - la Perişor

Preotul Florentin Moldovan, alături de soţia sa, profesoara Marcela Moldovan, aduc, la Editura Eikon, monografia „Perişor – repere monografice” care apare în două volume, în condiţii grafice de excepţie. Cu siguranţă putem afirma că această monografie este una dintre cele mai importante din punct de vedere al documentării, lucrurile făcându-se în timp, după aproximativ 10 ani, în care preotul a slujit la altarul de la Perişor. Ne întâlnim cu oglinda satului românesc, cunoscut de mulţi şi sub numele de Curtuiuş, situat la interferenţa Văilor Zăgrii cu a Ţibleşului. Este clar că identitatea zonei este dată de munte, de ape şi păduri, relieful bogat făcându-i pe oamenii de aici să rămână aprigi apărători ai întâlnirii cu natura.

Prima atestare documentară a localităţii Perişor este în anul 1576. Sub streşina bisericii străbune, în acest colţ de lume s-au făcut lucruri deosebite. Pe toate acestea autorii le adună în volum. Prima parte se ocupă de geografia satului, punându-se accent pe toponimia locală, dar şi componenta economică. Filele de istorie veche sunt lecturate pagină cu pagină, de la întemeierea satului până la proprietarii feudali, satul iobăgesc, daturile urbariale. Cu siguranţă, unele dintre cele mai tulburătoare poveşti, care sunt încă prezente la Perişor, sunt cele legate de cele două războaie mondiale. Biserica şi şcoala, cei doi stâlpi ai spiritualităţii şi înţelepciunii, sunt prezentate cu slujitorii ei. Aici, ca şi în alte locuri, preotul şi dascălul fiind respectaţi aşa cum se cuvine de comunitate.

Interesant este volumul al II-lea care, pe lângă aspectele demografiei locale (bolile, migraţia pentru muncă) vorbeşte despre gealogia familiilor. Fiecare familie din sat se regăseşte cu toţi membrii ei, datele constituind un important arhivar peste timp a oamenilor care au trăit în Perişor. Fotografiile care însoţesc monografia ni-l înfăţişează pe episcopul celor de pe Valea Ţibleşului, P.S. Macarie Drăgoi, al Europei de Nord, descendent al familiei Drăgoi Paşcu din Perişor, dar şi chipurile oamenilor care au locuit pe aceste meleaguri încărcate de românism.

O monografie care surprinde sufletul curtuşanului, meritând a fi aşezată pe raftul celor mai bune lucrări de specialitate din judeţ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5