Poliţiştii merg la şcoală

* educarea antiiinfracţională a elevilor a debutat la Feldru

Poliţiştii bistriţeni au fost, pentru o zi, profesori. Peste trei sute de elevi din clasele V-XII de la Grupul Şcolar Feldru i-au audiat miercuri pe poliţiştii de la Serviciul de Ordine Publică, Compartimentul Prevenire, Secţia de Poliţie Rurală nr. 6 şi Poliţia Transporturi Feroviare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, subinspectorul Antonela Gorgan, în cadrul întâlnirii au fost dezbătute teme precum consumul de plante etnobotanice, circulaţia în siguranţă ca pieton şi în mijloacele de transport în comun pentru navetişti, inclusiv trenurile de călători. “Poliţiştii i-au încurajat pe tineri să se exprime prin sport, artă, luând ca exemplu pozitiv elevii premianţi la crosul local şi pe micii karatişti ai şcolii din localitate”, precizează aceeaşi sursă.

Acţiunea se înscrie în cadrul proiectului derulat de structurile specializate în prevenirea criminalităţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi autoritățile locale, pe tema educării antiinfracţionale şi antivictimale a elevilor din mediul rural. În perioada noiembrie-decembrie, astfel de acţiuni vor avea loc şi la Teaca, Căianu Mic, Prundu Bârgăului, Maieru şi Telciu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5