România, încalţă-te de iarnă!
De multă vreme am fost preveniţi că vine acest ! noiembrie al cauciucurilor de iarnă obligatorii, fatal pentru cei ce trăiesc de azi pe poimâine. Ca totdeauna în istorie, am realizat gravitatea faptului în ultimul moment. Totdeauna ne aflau năvălitorii varvari nepregătiţi, iar primii fulgi de zăpadă provoacă spaima celor ce trebuie să deszăpezească drumurile: „Nu ne-am aşteptat!. Nici nu bănuiam că urmează iarna ”De acu, au plasat greul în spatele şoferilor: aveţi cauciucuri de iarnă?.
Am fost avertizaţi din vară să le avem, e drept. Sar ştiţi cum stăm cu gologanii. Cică „să fim europeni”şi să nu avem atâta haram de accidente pe şosele. Dar, cu câtă sărăcie hălăduieşte la noi, e sigur că un număr înfricoşător de mare de şoferi îşi vor lua gumele de la second, iar pericolul de accidente nu numai că nu se va reduce, ba chiar va spori iarna aceasta şi cu fiecare iarnă ce va veni, prin uzura inerentă..
Sărăcia năprasnică va impune multora să-şi lase motorul în garaj, fiindcă pedepsele sunt mai crunte decât pe vremea fanarioţilor: între 2.500 şi 4.0000 lei, în vreme ce salarul mediu pe economie stă în faţa celui din Albania. Înfricoşătoarele amenzi arată nu gravitatea lipsei „gumelor”, cum că adică te-ar paşte vreo primejdie, ci foamea înspăimântătooare de bani a guvernanţilor.
Citiţi şi:
- În 7 zile poliţiştii au constatat 1.062 de contravenţii la regimul circulaţiei
- Se plombează gropile din carosabil
- Alarmă la Piatra Fântînele- Satul Ciosa este izolat de restul judeţului Bistriţa-Năsăud. Află ce spune primarul Vasile Şut?
- Ion Buzași: Mamei mele, dincolo
- Bărbat căzut de pe Casa de Cultură Sângeoz-Băi
Adaugă comentariu nou