Guvernul intenţionează să construiască nouă grădiniţe în Bistriţa-Năsăud

Executivul a aprobat lista celor 210 obiective de investiţii şi indicatorii tehnico-economici aferenţi, cuprinse în Proiectul „Reforma educaţiei timpurii în România”, derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În fapt, este vorba despre edificarea de grădiniţe cu program normal, cu două grupe, în diverse locaţii la nivel naţional.

Pentru Bistriţa-Năsăud, au fost selectate nouă localităţi, şi anume Bistriţa Bârgăului, Şieu Odorhei, Căianu Mic, Cociu (Şintereag), Telciu, Galaţii Bistriţei, Lunca Leşului (Leşu), Silivaşu de Câmpie şi Petriş (Cetate).

Potrivit actului normativ publicat în Monitorul Oficial, proiectarea este asigurată de SC Consard Proiectare SRL Cluj-Napoca. Fiecare clădire va avea un singur nivel, de circa 295 metri pătraţi, care va include 2 săli de grupă. Valoarea estimată pentru fiecare proiect în parte este, în medie, de 1,2 milioane lei, durata de realizare a obiectivului de infrastructură şcolară fiind de 12 luni.

Finanţarea acestui proiect este asigurată din împrumutul acordat Guvernului de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, de la bugetul de stat, bugetele locale şi din alte surse legal constituite.

Dacă intenţia este una lăudabilă, despre punerea ei în operă avem unele reticenţe, dat fiind faptul că Guvernul îşi plăteşte cu ţârâita restanţele la firmele care au..."executat" pe la şcoli, de unde să pornească noi investiţii. Poate ne surprinde!

Comentarii

19/10/11 18:18
Grup scolar cetate

Asteptam acest lucru de circca 4 ani.Cei 49 de copii din gradinita petris stau si se joaca in 2 sali mici, fara vestiare, fara grupuri sanitare si fara nimic ce ar trebui sa fie intr-o gradinita europeana.Iar copii de 3 ani sunt acasa la parinti ca nu au mai avut loc in cele doua grupe care s-au constituit incepand ca varsta de sus in jos cat s-a putut.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5