Şapte grădiniţe ar urma să fie construite în judeţ
Şapte grădiniţe cu program normal, cu trei şi patru grupe, vor fi edificate în Bistriţa-Năsăud în cadrul proiectului „Reforma educaţiei timpurii în România”, finanţarea fiind asigurată de Guvern dintr-un împrumut acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, dar şi din bugetele autorităţilor locale.
Fostul Executiv a aprobat în martie lista celor 180 obiective de investiţii care vor fi finanţate, indicatorii tehnico-economici fiind publicaţi în Monitorul Oficial 288 bis din 2 mai.
Practic, grădiniţe cu trei grupe vor fi construite din temelii la Sângeorzu Nou (Lechinţa), Dobric (Căianu Mic), Reteag (Petru Rareş), Uriu şi Feldru. În medie, valoarea unei investiţii este de 1,4 milioane lei, pentru un imobil de circa 400 metri pătraţi. La Sângeorz Băi şi la Ilva Mica ar urma să fie realizate două grădiniţe cu patru grupe, aici valoare fiind de 2 , respectiv 1,8 milioane lei. Durata de realizare a acestor investiţii ar trebui să fie de nouă luni.
Proiectul se prezenta în această forma pe vremea lui Mihai Răzvan Ungureanu & co, cine ştie ce ar putea aduce noua formulă guvernamentală.
Citiţi şi:
- Guvernul intenţionează să construiască nouă grădiniţe în Bistriţa-Năsăud
- Moş Nicolae le-a adus în dar o grădiniţă copiilor din Uriu
- 22 grădiniţe noi, construite cu fonduri de la Banca Mondială
- Vineri, de la ora 21, la Realitatea Plus! Muncă, proiecte și oameni devotați din Bistrița-Năsăud
- Daniel Suciu: Prin PNDL, în Bistriţa-Năsăud sunt finanţate 366 investiţii în drumuri, şcoli, grădiniţe, unităţi medicale, sisteme de apă şi canalizare!
Adaugă comentariu nou