Schimbare de preşedinte la Consiliul Local Beclean

În conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare, Consiliul Local Beclean va avea începând cu luna octombrie, până în decembrie 2011, un nou preşedinte de şedinţă. Consilierul local Filip Florean, membru PDL, a fost propus în ultima şedinţă de consiliu, de către social-democratul Ioan Cârjac, pentru a prelua şefia Consilului Local pentru următoarele trei luni. Florean este al doilea membru PDL ales preşedinte de şedinţă în actualul mandat, din cei patru câţi numără partidul în Consiliul Local Beclean. Până la alegerile din anul 2012 toţi aleşii locali trebuie să preia măcar o dată în funcţia de preşedinte al Consilului Local. Au mai rămas de nominalizat doi consilieri PD-L, unul PNL şi unul UDMR. Până acum, în funcţia respectivă au mai fost social-democraţii Dan Prunea (devenit senator), Ioan Cârjac, Titus Bilegan, Vasile Pop, Meropia Nistor, Vasile Săsărman, Iulia Cupşa (ajunsă între timp consilier judeţean), Ioan Boroş, Carmen Deac, Ioan Lazăr, viceprimarul UDMR Mathe Ştefan, liberalul Ioan Sântu şi democrat-liberalul Ioan Costin.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5