Nuntă de Aur la Mărişelu

Zi de sărbătoare la Mărişelu. În portul strămoşesc, tineri şi vârtsnici au luat drumul bisericii pentru a fi părtaşi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de către preotul paroh Aurelian Poptean, împreună cu preoţii Lucian Blaga din Domneşti şi Vaida Valerian din Sântioana.

După cuvintele de învăţătură, în zi de hram, a urmat slujba de mulţumire şi binecuvântare a familiilor ce au împlinit 25 şi respectiv 50 de ani de căsătorie. Părintele paroh Aurelian

Poptean le-a înmânat diplome şi câte o icoană care să-i păzească, cupluriloe de 50 de ani Rafila şi Valeriu Barteş, Ioana şi Maftei Bâşcovan, Maria şi Vasile Cotoc, iar la 25 de ani Ioana şi Maxim Hordouan, Aniţa şi Radu Ilieş, Maria şi Alexandru Hordouan, Maria şi Pavel Gălăţan.

În cadrul slujbei s-au citit rugăciuni de binecuvântare. Sărbătoriţii, care în urmă cu cinci decenii s-au unit prin Taina Sfintei Cununii în faţa sfântului altar, au venit să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite.

„Este o zi emoţionantă pentru comunitatea din Mărişelu, cunoscută prin obiceiurile frumoase. De la cel mai mic până la cel mai mare, păstrăm cu preţuire şi cu străşnicie portul popular. Dorim să aducem un mesaj de mulţumire şi de viaţă lungă familiilor care sărbătoresc astăzi (n.r., duminică) 50 de ani şi 25 de ani de căsnicie “, a amintit preotul paroh Aurelian Poptean.

„Rugându-ne pentru fraţii noştri, le aducem în dar bucurie sufletească, urarea de pace, sănătate şi binecuvântare, de ani mulţi şi buni. În numele Domnului Iisus Hristos, Care i-a unit prin Taina Sfintei Cununii, îi binecuvântăm astăzi (n.r., duminică)“, a remarcat părintele. „Ne-am bucurat că, în această zi, unele dintre cele mai vârstnice cupluri din comuna noastră au venit mai întâi la Sfânta Liturghie. Apoi i-am felicitat pe enoriaşii noştri sărbătoriţi pentru exemplul demn de urmat. Aceşti vârstnici sunt modele de urmat pentru tinerii din zilele noastre, care tind să nu pună accent pe Taina Căsătoriei “, a confirmat părintele.

Vârstnicii care au aniversat jumătate de secol de când sunt împreună şi-au mărturisit bucuria pe care au trăit-o cu emoţie, îndreptându-şi gândul de mulţumire către Dumnezeu şi către cei care au favorizat marcarea acestui eveniment. „Nu am calculat că anul acesta se împlinesc 50 de ani de căsătorie; am venit aici ca toţi ceilalţi săteni. Este o sărbătoare frumoasă, tradiţională şi mă bucur că părintele nu a uitat de noi, oameni simpli“, a declarat Valeriu Barteş. „Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns acest moment al aniversării celor cinci decenii de căsătorie. Căsnicia noastră s-a bazat pe multă muncă, sinceritate şi tot ceea ce este bun pentru familie şi societate. Am început de la zero şi am ajuns să avem copii care au mers la şcoli, o casă şi ce a dat Dumnezeu. Toate acestea au fost posibile prin credinţă în Dumnezeu“, a mărturisit Maftei Bâşcovan.

Cu acest prilej diacul Pavel barteş, în al 84-lea an al vieţii lui, a fost distins cu diplomă pentru cei 15 ani de slujire în strana bisericii, la fel fiind premiat şi clopotarul Vasile Jelnean, care o viaţă a dat sunet clopotelor pentru a versti rugăciunile de la biserică.

Un punct aparte l-a constituit acordarea de diplome de “Aleasă Preţuire” pentru sprijinul dat vieţii cuturale şi religioase din parohia Mărişelu. Profund emoţionat col. r. Florentin Archiudean, şeful Cercului Militar Bistriţa, a vorbit despre devotement, despre rolul artei în societatea de azi, despre bucuria lucrurilor frumoase. Doamna dorurilor bistriţene, Cornelia Ardelean Archiudean, a oferit şi de această dată pricesne care au sensibilizat asistenţa, iar în cuvântul ei a subliniat importanţa minunilor dumnezeieşti. Din partea comunităţii de Mărişelu a primit o icoană de argint, care să-I fie pavăză peste timp. Scriitorul Menuţ Maximinian, mereu alături de cei din Mărişelu, a primit pe lângă diplomă o cămaşă ţărănească, pe care s-o păstreze cu dragoste în amintirea vrednicilor strămoşi de pe aceste meleaguri.

Bucuria tradiţiilor creştine la Mărişelu.

Mia Morari

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5