Gavril Ţărmure, în topul celor mai influenţi creatori din cultura română

AgenţiadeCarte.ro a centralizat voturile pentru “Cei mai influenţi creatori din cultura română”, sondaj ce s-a bucurat de o largă audienţă în rândul creatorilor din domeniul artelor vizuale, artelor spectacolului, managerilor culturali, scriitorilor, editorilor, criticilor literari, dar şi a personalităţilor care pot influenţa politicile culturale în România, carierele ori traseele unor artişti. Sondajul a fost vizionat de peste 8. 700 de cititori ai AgenţiadeCarte.ro. “Cei mai influenţi manageri culturali”, conform votului cititorilor sunt Gavril Ţărmure, preşedinte al Societăţii de Concerte Bistriţa, directorul Editurii Charmides (250 voturi, 28%), Ion Caramitru, actor şi regizor, preşedinte UNITER şi directorul general al Teatrului Naţional Bucureşti (199 voturi, 22%), Horia-Roman Patapievici, scriitor şi eseist, preşedintele Institutului Cultural Român (151 voturi, 17%), Dan Mircea Cipariu, scriitor, preşedintele secţiei Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, publisher AgenţiadeCarte.ro (93 voturi, 10%). În cadrul acestei secţiuni au votat 896 de vizitatori ai AgenţiadeCarte.ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5