Redacţia cotidianului „Răsunetul”
Referitor la articolul „Primăria Prundu Bârgăului intenţionează „să privatizeze” Unitatea Medico-Socială din Suseni”, publicat de cotidianul „Răsunetul” din data de 25.08.2011, comuna Prundu Bârgăului, legal reprezentată de Avram Ilie, în calitate de primar, în conformitate cu prevederile legale, vă rugăm să publicaţi următorul
Drept la replică
Spre corecta informare a opiniei publice şi a contribuabililor comunei Prundu Bârgăului nu se intenţionează să se privatizeze Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Susenii Bârgăului.
1.Conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, coroborate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, concesiunea este definită ca o transmitere pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun sau serviciu, proprietate publică în schimbul unei redevenţe.
Aşa cum rezultă din cele de mai sus concesiunea nu este privatizare.
Procedurile de concesionare a bunurilor şi serviciilor de la U.M.S. Susenii Bârgăului, au primit în baza documentaţiei depuse de către firma de consultanţă, avizul nr. 11754/CT/2011 de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
La pregătirea documentaţiei „lucram de zor” din anul 2009, când prin adresa noastră nr. 5559/07.12.2009, înregistrată la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, cu nr. 7013/07.12.2009 am solicitat întocmirea Protocolului de trecere a subunităţii la această instituţie.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a refuzat să preia această unitate în administrare. Unităţile de Asistenţă Medico-Socială în ţară sunt în proporţie de 95% în administrarea consiliilor judeţene. Vă anexăm în copie documentul în cauză.
2.Contribuabilii comunei Prundu Bârgăului, conform evidenţelor şi bilanţurilor contabile susţin această activitate cu fonduri din impozite şi taxe locale anual în medie cu suma de 4,5 miliarde lei vechi, adică peste 56% din totalul cheltuielilor.
Subvenţiile primite de la Ministerul Sănătăţii anual reprezintă în medie 24% din cheltuieli, iar veniturile proprii din contribuţia asistaţilor sociali – 20%.
Numărul asistaţilor sociali proveniţi din comuna Prundu Bârgăului, în medie/an este de 25% din totalul persoanelor internate.
Corelând aceste date, constatăm că cheltuirea din contribuţiile locuitorilor comunei în sumă de 3,375 miliarde lei vechi revin pentru asistaţii sociali din alte localităţi.
3.Informaţia „În loc de asistenţă socială, asfaltarea a 10.000 mp străzi”, duce în eroare opinia publică. Considerăm că această informaţie este prezentată cu rea credinţă, deoarece din cele discutate cu autoarea articolului, m-am referit la cheltuielile pentru asistaţii sociali care provin din alte localităţi şi care pot fi utilizate în folosul comunităţii locale.
4.Viceprimarul Ilie Vlad nu are atribuţiuni de serviciu privind oportunitatea încheierii unor contracte de către ordonatorul principal de credite.
Contractul încheiat cu firma de consultanţă privind întocmirea documentaţiei necesară concesionării s-a realizat în concordanţă cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 34/2006. Pentru angajarea, lichidarea şi ordonanţarea la plată a cheltuielilor direct răspunzător este ordonatorul principal de credite şi nu este necesar votul Consiliului Local.
5.D-nul Gavril Burj nu este director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială, fiind angajat în funcţia de inspector de specialitate cu atribuţiuni de coordonare a subunităţii.
Informaţiile privind alocarea de către Consiliul Judeţean a unor subvenţii pentru asistenţă socială sunt false.
În anul 2011, Consiliul Judeţean, prin adresa nr. 472/27.01.2011, a alocat fonduri pentru lucrări de infrastructură (cap. 11.02.06 şi cap. 04.02.04), drept pentru care locuitorii comunei Prundu Bârgăului îşi exprimă sincere mulţumiri pe această cale.
Deturnarea acestor fonduri pentru asistenţă socială nu este posibilă.
Subvenţiile acordate de Ministerul Sănătăţii, de 1,4 miliarde lei vechi pentru anul 2011, vor fi utilizate conform prevederilor legale până la încheierea procedurilor de concesionare.
În viitor, transferul unor sume de la bugetul de stat pentru cheltuieli sociale către Consiliul Local poate lua o destinaţie tot în folosul comunităţii.
5.Considerăm că intervenţia Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud este inoportună şi nelegală, drept pentru care am informat conducerea Ministerului Sănătăţii.
Conform prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, această instituţie publică nu are competenţe pentru acordarea unor avize în cazul concesionării bunurilor şi serviciilor din subordinea autorităţilor locale.
Concesiunea UMS Susenii Bârgăului, conform prevederilor art. 36, alin. 5 lit. A din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, se aprobă prin hotărârea Consiliului Local.
Primar,
Ilie Avram
Citiţi şi:
- Primăria Prundu Bârgăului intenţionează „să privatizeze” Unitatea Medico-Socială din Suseni
- O modernă Unitate Medico-Socială a fost inaugurată la Susenii Bârgăului, în prezenţa a numeroase oficialităţi
- Bucurie la unitatea medico-socială din Susenii Bârgăului
- Desfiinţarea Centrului de Sănătate Teaca, pe agenda şedinţei de Guvern!
- Femeie din Telciu, găsită la Tiha Bârgăului
Adaugă comentariu nou