Un autor prolific – Iulian Patca
Cunoscutul jurnalist Iulian Patca, născut în satul Corvineşti, comuna Matei, acolo unde revine mereu ca la prima dragoste, ne încântă, iată, cu un volum de poeme de dragoste reunite sub titlul „Să vii şi mâine”. Cine este Iulian Patca? Este un împătimit al condeiului, colonel în rezervă, foarte mulţi ani redactor şef al ziarului central al Armatei, apoi al Armatei din Transilvania, de la Cluj-Napoca, acolo unde se află şi acum „La datorie”. „Pot dovedi oră cu oră ce am făcut în perioada 15-31 decembrie 1989. Nopţi întregi, alături de colegii mei din redacţia ziarului „La datorie” am fost pe străzi, în documentare. Inclusiv în nopţile 21/22, 22/23, 23/24, poate cele mai teribile din revoluţia Capitalei. În noaptea de 23/24 decembrie am editat, tipărit şi difuzat primul ziar militar apărut după Revoluţie. Aşadar, Iulian Patca, întâiul purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale de după decembrie 1989 s-a aflat mereu la datorie.
În anul 2005 apare un amplu studiu monografic despre Corvineşti – Un sat din Câmpia Transilvaniei, lansarea acestei cărţi transformându-se într-o sărbătoare la care a participat şi arhiepiscopul Irineu Bistriţeanul. Un an mai târziu, publică volumul de publicistică „Moara de vânt”. „În toţi aceşti ani de tranziţie haotică şi reforme eterne, spunea Iulian Patca, am scris câteva sute de materiale de presă, în special editoriale, având în atenţie proximitatea unor teme ale momentului. De fapt, erau simple efemeride, fără pretenţia de a le prezenta ca pe nişte capodopere ale clipei. Pagina de ziar are viaţa scurtă, iar articolul ocazional este ca fluturele pe lampă. Rareori el rămâne cu impact în memoria colectivă. (…) De 20 de ani, ciclic, ne confruntăm cu aproape aceleaşi probleme cu aceleaşi promisiuni deşarte şi cu aceeaşi delăsare în toate domeniile. Articolele de acum câţiva ani par şi acum actuale. Din păcate.
În anul 2008 apar, tot sub îngrijirea lui Iulian Patca, memoriile din refugiu şi război sub titlul „Şi eu am fost la Stalingrad”. „Eroul” acestor memorii este Ioan Patca, tatăl autorului, cel care a trăit o viaţă incredibilă când în anii tinereţii a fost trimis de cinci ori pe front, în linia întâi, de unde s-a întors acasă în Corvineşti.
Poemele de dragoste ne dezvăluie o altă latură, sensibilă, romantică a colonelului Iulian Patca. Cele 58 de poeme (ce mă duce cu gândul la autorul Primelor iubiri) denotă o sensibilitate ieşită din comun pentru un militar, sunt poeme scrise cu inima îndrăgostită de fiinţa ce se lasă mereu aşteptată: „Nu-mi cere să te uit, iubita mea/ mai bine mă condamnă la tortură,/ la ocnă sau la moartea cea mai grea,/ dincolo de dragoste şi ură…”. Aşadar, Iulian Patca un autor prolific din satul Corvineşti, ne încântă şi de această dată şi-l aşteptăm cu noi producţii artistice.
Adaugă comentariu nou