Extinderea Parcului Balnear ,,Băile Figa”

O parte însemnată a lucrărilor de extindere din Parcul Balnear ,, Băile Figa” se află la finalizare, inaugurarea lor urmând să aibă loc odată cu deschiderea oficială a sezonului estival 2011, la începutul lunii iunie. Aşa cum am mai amintit, în cadrul lucrărilor ce se derulează în parcul balnear,aflate acum în faza retuşurilor finale, Băile Figa se extind cu un Aqualand, care va pune la dispoziţia vizitatorilor staţiunii beclenare câteva elemente noi de divertisment, mai cu seamă pentru divertisment acvatic specific sezonului de vară. Turiştii şi oaspeţii parcului balnear de la Figa vor găsi aici tobogane cu jet de apă, , un lac sărat cu pontoane rustice din lemn,cu o plajă la liziera pădurii, un „râu leneş” unde copiii şi ceilalţi vizitatori dornici de distracţie şi relaxare vor putea pluti pe colace şi pe saltele pneumatice. De asemenea pe plaja îşi vor face apariţia douăzeci de paravane - vestiar pentru cei care vor veni la plajă. Acestea sunt câteva din lucrările care sunt finalizate în aceste zile şi vor intra în beneficiul turiştilor din vara acestui an. Însă noua staţiune turistică inaugurată anul trecut în inima Transilvaniei va avea toate amenajările complete în viitorul apropiat,mai exact anul viitor după cum ne asigură conducerea administraţiei locale beclenare, când va fi finalizată ce-a de-a doua etapă de extindere, ce va transforma Băile Figa într-una din cele mai frumoase şi moderne staţiuni balneare din Transilvania şi chiar din România. Până atunci însă, deja din vara acestui an, turiştii care vor ajunge la Băile Figa vor avea parte de o serie de surprize plăcute şi multe noutăţi în măsură să îmbunătăţească şi să diversifice modalităţile de petrecere a sejurului în parcul balnear şi serviciile de agrement din zonă. Lacul sărat cu pontoane rustice, care va fi amenajat la liziera pădurii, râul leneş trenuleţul de vacanţă ,care va plimba turiştii prin împrejurimi, trăsurile cu cai ale Hergheliei din Beclean, vor fi primele atracţii ce vor intra în funcţiune în cadrul extinderii parcului balnear cu ,,Aqualandul,, amintit în primele rânduri. Prin urmare, se aşteaptă ca în această vară afluxul turistic spre Beclean să sporească simţitor faţă de vara trecută, astfel încât oraşul să facă încă un pas important pe drumul dezvoltării turistice, obiectiv strategic de dezvoltare urmărit de către administraţia oraşului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5